Surpriză: Aurul atinge un nou record

Redacția Digi Economic Data publicării:
aur
sursa: shutterstock.com/

Preţul aurului a atins marţi pe pieţele din Asia un nou maxim istoric de 3.508,73 dolari uncia, depăşind precedentul record de 3.500,10 dolari atins în luna aprilie, după tarifele impuse de președintele Donald Trump de „Ziua eliberării”.

Prețul spot al aurului a urcat cu 0,9%, până la 3.508,73 dolari uncia, înainte de a se stabiliza la 3.497 de dolari.

Temerile legate de independența Rezervei Federale, după ce Trump a făcut presiuni asupra președintelui Jay Powell și a încercat să o demită pe guvernatoarea Lisa Cook, precum și așteptările privind o reducere a dobânzii au alimentat creșterea, spun analiștii citați de Financial Times.

Prețul aurului aproape s-a dublat de la începutul lui 2023, pe măsură ce băncile centrale au alimentat cererea.

Anul trecut, aurul a devenit al doilea cel mai important activ de rezervă al băncilor centrale, după dolar, reprezentând 20% din rezervele oficiale globale. Printre cei mai mari cumpărători anul trecut s-au numărat India, China, Turcia și Polonia, potrivit World Gold Council.

Goldman Sachs estimează că prețul spot ar putea atinge 4.000 de dolari uncia până la jumătatea anului viitor.