Bolojan merge la Bruxelles: PNRR, deficitul bugetar și noile mecanisme de finanțare, pe agenda discuțiilor

Bianca Bâlu Data publicării: Data actualizării:
comisia europeana
sursa: profimediaimages.ro/

Premierul Ilie Bolojan și-a început miercuri seara, 25 februarie, vizita de lucru la Bruxelles printr-o întâlnire cu europarlamentarii partidelor din coaliția de guvernare. Discuțiile au avut loc la sediul Reprezentanței României la Uniunea Europeană.

Potrivit unei informări a Guvernului, la întâlnire au participat europarlamentarii Vasile Dîncu, Vlad Voiculescu, Daniel Buda, Maria Grapini, Mircea Hava, Rareș Bogdan, Virgil Popescu, Dragoș Benea, Adina Vălean, Siegfried Mureșan, Dan Motreanu și Iuliu Winkler.

În cadrul discuțiilor au fost analizate principalele teme aflate pe agenda întrevederilor programate pentru ziua următoare cu oficialii europeni.

Conform informării transmise de Guvern, premierul a prezentat europarlamentarilor temele centrale ale discuțiilor de la Bruxelles. Printre acestea se numără recuperarea a 231 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în contextul adoptării reformei pensiilor speciale ale magistraților.

De asemenea, au fost abordate subiecte legate de programul SAFE, situația fiscal-bugetară a României și măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar. În discuție au fost incluse și cele două ordonanțe aprobate recent de Guvern privind relansarea economică și reforma în administrație.

Întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene

Pentru joi, 26 februarie, agenda vizitei include o întrevedere cu președintele Comisiei Europeană, Ursula von der Leyen. Totodată, premierul urmează să discute cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, responsabil pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire.

Pe lista întrevederilor se află și comisarul european pentru economie și productivitate, implementare și simplificare, Valdis Dombrovskis.

Discuțiile vizează, între altele, absorbția fondurilor europene, stadiul jaloanelor din PNRR și cadrul de finanțare multianual pentru perioada următoare.

Premierul a declarat anterior, la Palatul Victoria, că una dintre temele principale ale vizitei este lansarea programului mecanismului EastInvest. Acesta face parte din inițiativele Uniunii Europene dedicate regiunilor aflate la granița estică a Uniunii.

Potrivit explicațiilor oferite de șeful Executivului, programul presupune facilități suplimentare pentru regiunile României situate la granița cu Ucraina sau în zona Mării Negre. De asemenea, vor fi discutate aspecte legate de viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene și de accelerarea absorbției fondurilor din PNRR, cu obiectivul ca până la sfârșitul lunii august să fie realizate tragerile planificate.

În cadrul vizitei, Ilie Bolojan va participa la Eastern Border Regions High-Level Conference, conferință dedicată regiunilor estice ale Uniunii Europene, unde va susține o alocuțiune.

La finalul programului oficial, premierul va susține declarații de presă la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.