Ghid de supraviețuire de Valentine's Day. Cum să nu ne cheltuim toți banii de Ziua Îndrăgostiților

Data publicării:
fată și băiat fericiți cu o inimă roșie
Se estimează că americanii vor cheltui 25,8 miliarde de dolari în acest an de Valentine's Day. Sursa foto: Profimedia Images

De Ziua Îndrăgostiților, iubirea poate duce la multe cheltuieli, dar și la unele momente incomode în relația de cuplu. Dacă ai un alt stil de a cheltui banii față de partenerul tău, s-ar putea să iasă cu scântei. Vestea bună este că nu ești singurul care face cheltuieli compulsive și există și soluții, notează Reuters, care a compilat un ghid de supraviețuire de Valentine's Day.

Potrivit lui Scott Rick, profesor asociat la Ross School of Business de la Universitatea din Michigan și autor al cărții „Tightwads and Spendthrifts: Navigating the Money Minefield in Real Relationships” („Zgârciți și cheltuitori: Cum să navigăm pe terenul minat reprezentat de bani în relație), spune că de fapt, de cele mai multe ori, ajungem să avem parteneri care au o abordare opusă față de bani.

„Oamenii cu abordări diferite în privința banilor se pot găsi unul pe altul interesanți și fresh, dar asta poate fi dificil”, spune Rick.

De Ziua Îndrăgostiților, iubirea poate duce la multe cheltuieli, precum și la unele momente incomode.

Se estimează că americanii vor cheltui 25,8 miliarde de dolari în acest an pentru de Valentine's, potrivit datelor de pe site-ul de informații financiare WalletHub. Asta o face a treia sărbătoare cea mai scumpă din calendar.

Pentru a supraviețui acestui câmp minat de la jumătatea lunii februarie, iată câteva indicații.

Dezvoltă-ți arta de a dărui cadouri

Ziua Îndrăgostiților este unul dintre cele mai mari momente ale anului pentru a oferi un cadou partenerului tău, așa că gândește-te și depune un efort serios. A alerga la Mega în ultimul moment nu este suficient. Ba chiarpoate face mai mult rău decât bine.

„Sunt momente importante în care dezvăluim ceea ce știm și prețuim la partenerii noștri și este atât de ușor să greșim”, spune Rick.

Cadourile nu trebuie să fie scumpe, dar trebuie să fie alese atent.

„Un cadou bun necesită anumite sacrificii, așa că trebuie ca partenera să știe că nu a fost foarte ușor pentru tine să găsești cadoul perfect și că a fost greu de găsit sau de ales”, spune Rick.

Fii cumpătat și ține cont de relația partenerei/partenerului cu banii

Este absolut firesc ca oamenii să aibă înțelegeri foarte diferite despre bani, din cauza modului în care am fost crescuți sau din cauza salariului pe care îl câștigăm. Dar dacă ne aflăm fie pe partea „cumpătată”, fie pe partea „de cheltuială” a scalei, ar fi înțelept să ne moderăm tendințele mai extreme.

„Descoperim că, cu relațiile mai bune, cele care durează, cei doi parteneri se unesc oarecum în timp”, spune Rick. „Nu vă puteți schimba complet, dar puteți șlefui marginile mai aspre unul celuilalt.”

Creați conturi comune și separate

O greșeală comună a relațiilor serioase este să te gândești că trebuie să alegi între a avea un cont comun sau conturi separate. Fals – le poți avea pe amândouă.

Un cont comun este util pentru acoperirea cheltuielilor comune și pentru stabilirea unui loc cu fonduri pentru scopuri comune, cum ar fi o vacanță în familie. Fondurile comune pot ajuta, de asemenea, la evitarea conflictelor cu privire la cine contribuie la cheltuielile gospodăriei.

Conturile separate pot fi utile și pentru o parte din venitul nostru, spune Rick.

„Putem cheltui o parte din banii noștri fără monitorizare atentă de către cealaltă persoană”, notează el.

„Transparență” financiară vs „transluciditate” financiară

Vrei un partener care analizează fiecare tranzacție financiară pe care o faci? Probabil ca nu. La urma urmei, suntem adulți și suntem avem personalități diferite.

De aceea, transparența financiară totală nu este probabil nici măcar de dorit, spune Rick. În schimb, ar trebui să căutăm „transluciditatea”, care este mai mult pe linia semi-transparentă.

„Trebuie să găsești o modalitate de a gestiona informațiile – să decizi cât de mult vrei să partajezi și cât de mult vrei să păstrezi privat”, ne sfătuiește el. „Unele informații pot fi disponibile la cerere. Nu trebuie să vă uitați în mod activ unul peste umărul celuilalt tot timpul, deoarece asta va duce la o mulțime de certuri inutile.”

Identificați-vă propriul stil de a cheltui banii

Oricât de mult ar trebui să încerci să înțelegi stilul de a cheltui banii al partenerului tău, începe de la punctul unu: Găsește-ți-l pe al tău. Mulți dintre noi nu ne-am gândit prea mult pentru a descoperi ce ne face să cheltuim banii și de ce.

Profesorul Scott Rick are un test pe care îl poți face, pe care îl poți folosi pentru a te înțelege mai bine pe tine însuți, ca să-ți poți armoniza felul în care privești banii, cu cel al iubitului tău (iubitei tale).

O rețetă finală de la Scott Rick pentru Ziua Îndrăgostiților:

„Orice ai face, nu întreba doar ce vrea partenerul”, spune Rick. „Încearcă să afli mai multe despre el/ea/ei/ele și să îți dai seama seama ce i-ar/le-ar putea plăcea. Momente ca acesta pot modela profund direcția în care se îndreaptă relația.”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”