Cât mâncăm? Metoda cea mai ușoară de a măsura corect porțiile

Data actualizării: Data publicării:
mancare
Foto: Shutterstock

Mâncăm chiar si de 5 ori mai mult decat ar trebui, potrivit statisticilor. De altfel, şi porţiile de la restaurante s-au dublat în ultimii 20 de ani. Nici nu e de mirare că mulţi români au probleme cu greutatea. Si nu e important doar ce punem in farfurie, ci şi cât. Nu vă speriaţi. Nu trebuie sa cântăriţi totul. Aveti la îndemână o unitate de măsură mult mai practică: palma.

Porţiile măsurate cu mâna, astfel încât să nu mâncăm nici prea mult, nici prea puţin sunt secretul unei diete echilibrate. De exemplu, cantitatea zilnica de verdeţuri, precum spanac sau salata, chiar dacă sunt pline de vitamine, nu trebuie să depăşească două palme.

Alina Trifu, consultant în nutriţie: „Trebuie consumate cu grijă pentru că altfel ne expandăm stomacul forţat mâncând o cantitate mare.”

Pastele şi alte alimente bogate în carbohidraţi trebuie să ocupe doar un sfert din farfurie, mai exact cât încape într-un pumn deschis.

Alina Trifu, consultant în nutriţie: „Lactatele, aici avem nişte brânză. Ar trebui să mâncăm cam jumătate din ceaşcă zilnic sau să măsurăm cu mâna, cam 2 degete şi ca lăţime şi ca lungime.”

Consumaţi carne de cel mult două sau trei ori pe săptămână şi în cantităţi moderate, spun medicii. De exemplu, porţiile ar trebui să fie cât lungimea şi lăţimea unei palme, fără degete. Dacă vorbim de peşte, alegeţi o bucată care să aibă dimensiunea palmei întinse, dar cu tot cu degete. Pentru că peştele are un conţinut redus de grăsimi, porţia este mai mare comparativ cu celelalte tipuri de carne.

Alina Trifu, consultant în nutriţie: “Fructele - niciodată nu ştim câte fructe să mâncăm. Fie mâncăm câte un pumn deschis, fie, dacă avem un fruct mai mare, alegem ca unică porţie sau dacă avem un fruct mai mic, alegem 2, pentru porţie zilnică.”

Aceasta este cantitatea corectă şi dacă vreţi să faceţi un suc sau un smoothie cu fructe şi legume.

Alina Trifu, consultant în nutriţie: „Dacă facem un suc sau un smoothie trebuie să ţinem cont de porţia de legume şi de fructe necesare zilnic. Adică dacă facem un smoothie să nu folosim mai mult de un fruct mare sau 2 mici şi să nu mai mâncăm fructe suplimentare în ziua respectivă, să nu punem mai mult de o mână de migdale sau de nuci, şi la fel să nu mai mâncăm nuci migdale în ziua respectivă. Când adăugăm frunze verzi să nu adăugăm mai mult de o mână.”

Dacă nu vă puteţi abţine de la a mânca dulciuri, este bine să ştiţi cum să le "cântăriţi". Nu înseamnă că puteţi mânca zilnic ceva dulce. Dacă vă place ciocolata, cel mai bine citiţi cu atenţie de fiecare dată eticheta. Este important să nu conţină zahăr şi să aibă un conţinut cât mai mare de cacao.

Alina Trifu, consultant în nutriţie: „Am aici 3 pătrăţele de cioco, măsor cu degetul arătător, văd că e exact cantitatea de care am nevoie. E bine să nu mâncăm o ciocolată întreagă, ci o porţie.”

Nucile și semințele nu trebuie să lipsească din meniu, dar e important să nu exageraţi. O mână de nuci sau de semințe este de ajuns pentru o zi. Atenţie! Să fie crude, adică neprăjite şi nesărate.

Alina Trifu, consultant în nutriţie: „Porţia corectă este de dimensiunea unui pumn închis, adică luăm migdalele, punem în pumn, îl închidem şi atât trebuie să mănânc eu.”

Pentru micul dejun, măsuraţi cerealale cu ajutorul unei ceşti. Aveţi nevoie de jumătate de porţie. Aceste cantităţi se pot ajusta în funcţie de kilograme pe care le aveţi, de starea de sănătate şi să ţineţi cont dacă faceţi sport sau nu.

Alina Trifu, consultant în nutriţie: „Sunt cantităţile la care se poate raporta o persoană sănătoasă şi o persoană activă. Evident că aceste cantităţi pot diferi. Un sportiv care consumă calorii intens poate că are nevoie la o masă de 2 porţii de paste sau o pers mai puţin activă are nevoie de mai multe fibre şi atunci poate mânca 2 porţii de salata.”

Mare atenţie şi dacă suferiţi de vreo boală! De exemplu, persoanele diagnosticate cu diabet trebuie să cântărească alimentele care conţin glucide şi să ţină cont de cantitatea de carbohidraţi recomandată de medicul specialist.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...