Consultații obligatorii, dar care nu se pot face. Legea nu permite analize gratuite pentru asigurații sănătoși

Data publicării:
medic pacienti

Stilul de viaţă, alimentaţia, bolile existente în familie - toate vor fi puse cap la cap de medicul de familie la consultaţia preventivă. În funcţie de informaţiile obţinute, doctorul îi va putea spune unui pacient dacă riscă să facă diabet, cancer sau boli de inimă. Este ceea ce se numeşte riscogramă şi va trebui făcută, obligatoriu, o dată la trei ani, cuiva care are până în 39 de ani şi o dată pe an unui pacient de peste 40 de ani. În teorie, totul sună bine, numai că medicii de familie au constatat că nu pot acorda aceste consultaţii.

Noi nu putem prescrie analize la un pacient sănătos. Noi putem prescrie analize la un pacient bolnav. Ca să faci o riscogramă unui pacient sănătos trebuie să identifici care ar fi problemele lui şi în funcţie de acele probleme să îl trimiţi să facă nişte analize ca să verifici dacă are acel risc. Ca să faci aceste analize trebuie să scrii un cod de boală”, explică medicul de familie Sandra Alexiu.

Oficialii Ministerului Sănătăţii recunosc şi ei scăparea din lege, chiar dacă aceste controale ar trebui să înceapă de la 1 iunie.

„În momentul de faţă nu este posibil”, spune Marian Lupan, consilier în Ministerul Sănătăţii.

Dar tot oficialii Ministerului Sănătăţii sunt cei care au introdus obligativitatea acestor controale şi se gândesc la sancţiunile pe care să le impună celor care nu merg la control.

„Probabil că o să îi spunem: analizele pe care trebuie să le faceți şi care trebuia să le faceti la vremea respectiva vor fi plătite sau mai scumpe sau veti plăti o cotă”, spune secretarul de stat în Ministerul Sănătății Alin Ţucmeanu.

Tot de la 1 iunie, Ministerul Sănătăţii va face publică şi o listă de boli pentru care nu se vor ma face internări în spitale. Această listă va conţine în jur de 200 de diagnostce pentru care pacienţii vor fi trataţi la policlinică. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...