Studiu. Uleiul care ajută la scăderea circumferinţei taliei

Data publicării:
shutterstock_357691430
Foto: Shutterstock

Acizii graşi omega-3 - grăsimi benefice care se găsesc în peşte - pot stimula sănătatea inimii în cazul adulţilor, însă un nou studiu, citat de UPI, sugerează că şi copiii pot beneficia de pe urma acestora.

shutterstock_357691430
Foto: Shutterstock

În cadrul unei cercetări realizate în Australia, unor grupuri de copii li s-a administrat zilnic un supliment cu ulei de peşte sau un placebo, începând de la vârsta de 6 luni. Când au împlinit 5 ani, oamenii de ştiinţă au descoperit că taliile celor care consumaseră ulei de peşte erau mai mici decât ale celor care primiseră câte un placebo. Circumferinţa mai mare a taliei este un factor binecunoscut pentru declanşarea bolilor cardiace, conform Asociaţiei Americane a Inimii, citată de Agerpres.

Cercetătorii au descoperit de asemenea că băieţii care au primit suplimente cu ulei de peşte când erau bebeluşi aveau un nivel mai mic de insulină circulantă şi o rezistenţă mai scăzută la insulină la vârsta de 5 ani. Insulina este un hormon care transportă glucoza din alimentaţie în celule pentru a fi utilizată drept combustibil. Rezistenţa la insulină şi nivelurile ridicate ale insulinei joacă un rol în apariţia diabetului de tip 2.

Pentru această cercetare, condusă de Valene See de la Universitatea Australia de Vest, au fost recrutate 420 de gravide din Perth, femei care aveau un risc ridicat de alergii şi a căror alimentaţie era săracă în peşte. Bebeluşii acestora au fost repartizaţi în mod aleatoriu în două grupe care au primit zilnic, în primele şase luni de viaţă, fie 650 miligrame de ulei de peşte, fie un placebo cu ulei de peşte. Lichidul a fost administrat oral prin înţeparea capsulelor şi scurgerea uleiului în gură.

După ce subiecţii au împlinit vârsta de 5 ani, oamenii de ştiinţă au prelevat mostre de sânge şi au măsurat circumferinţa taliei a 165 de copii cărora le-a fost administrat ulei de peşte şi a 157 de copii care au primit placebo.

Circumferinţa taliei copiilor din primul grup era cu 0,43 inci (1,09 centimetri) mai mică. De asemenea, în cazul băieţilor care au primit ulei de peşte nivelurile de insulină erau cu 21% mai scăzute, iar rezistenţa la insulină era cu 22% mai mică.

''Se pare că utilizarea uleiului de peşte poate contribui la scăderea circumferinţei taliei, un important factor de risc cardiometabolic. Însă, nu putem spune deocamdată cu siguranţă dacă acest lucru este de durată'', a declarat medicul endocrinolog Siham Accacha, care nu a fost implicat în acest studiu. ''De asemenea, nu sunt sigură de ce concluziile privind insulina îi vizează doar pe băieţi'', a adăugat Accacha, directoarea programului de diabet pediatric de la Spitalul Winthrop al Universităţii din New York.

Potrivit specialistei în nutriţie Samantha Heller de la Centrul Medical Langone al Universităţii din New York, care nu a fost implicată în cercetare, ar putea fi vorba despre o ''metodă bună'' pentru a asigura o sănătate bună a copilului. ''Cunoaştem faptul că acizii graşi omega-3 sunt importanţi în dezvoltarea creierului şi ochilor în perioada fetală, iar acest lucru i-ar putea ajuta (pe copii) să-şi dezvolte gustul pentru alimente sănătoase (peşte)", a spus Heller.

Accacha şi Heller au declarat că aceste concluzii trebuie să fie replicate în cadrul unor studii viitoare pentru a se observa efectele la 10 ani şi peste această vârstă şi dacă efectele pozitive ale administrării de ulei de peşte continuă.

Studiul a fost publicat în jurnalul Pediatrics. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...