Greșeli de limbă adoptate, în cele din urmă, de dicționar

Joseph Goebbels a spus cândva că o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr. Parafrazându-l, am putea spune că o greşeală de limbă comisă de mii de ori devine normă. Altfel spus, ea primeşte - cel puţin uneori - binecuvântarea dicţionarului. Radu Paraschivescu ne invită să ne convingem cu ajutorul câtorva exemple:

Alegerile din SUA, cel mai urmărit eveniment electoral în 2024. „Guvernul a fost conceput ineficient”

Caz șocant în Gorj. Un copil ar fi fost vândut în Germania pentru 8.000 de lei

Trump și Orban vor să facă alianță pentru a salva civilizația occidentală de „forțe sinistre”

Momentul în care strada din Slănic Prahova se surpă

O mașină a luat foc în mers pe șoseaua de centură a Clujului

Alertă în Slănic Prahova din cauza străzii care s-a surpat

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 26 aprilie

Lukașenko le cere ucrainenilor să facă pace cu Putin ca să evite o „apocalipsă nucleară”

Emmanuel Macron a jucat un meci în scop caritabil cu fotbaliști celebri

Primul exemplu vizează un substantiv venit pe filieră britanică: „locaţie”, din englezescul „location”. Primele accepţii româneşti ale lui „location”sunt „amplasare”, „loc”şi „localizare”. Cum însă romgleza are aproape trei decenii de existenţă în România, românescul „locaţie”a început să fie folosit ca echivalent al lui „location”. Asta chiar dacă dicţionarele dădeau termenului „locaţie”alte două accepţii. Prima accepţie era cea de „închiriere”, respectiv de „chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară”. (În paranteză fie spus, dicţionarul consemna şi expresia „taxă de locaţie”, prin care se înţelegea „o taxă care se plăteşte drept sancţiune în caz de depăşire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor”.)  A doua accepţie a termenului „locaţie”, de data asta de profil juridic, apărea în expresia „contract de locaţie”sau „contract de locaţiune”, care desemna „un contract prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru un timp determinat şi în schimbul unei sume”. În acelaşi bazin frazeologic poate fi găsită şi expresia „locaţie de gestiune”.

Acestor două accepţii ale termenului „locaţie”(intrat în limbă pe filieră latină şi franceză) li se adaugă, potrivit ediţiilor mai noi ale dicţionarelor, şi accepţia de „loc anume, precis determinat”. Pătrunderea acestui sens în limbă se face, aşa cum am spus, pe filieră britanică, din englezescul „location”. Prin urmare, dacă până nu demult folosirea lui „locaţie”cu sensul de „loc”era considerată o greşeală, iată că acum dicţionarele au făcut loc şi acestei accepţii.

Cu ani în urmă, unii filologi propuneau, mai în glumă, mai în serios, să se facă proba înlocuirii, iar dacă „locaţie” reuşea să-l înlocuiască pe „loc” fără efecte comice, exprimarea în cauză putea fi admisă. Fireşte, nu aveai cum să spui „e om la locaţia lui” în loc de „e om la locul lui” sau „de unde eşti tu de locaţie?” în loc de „de unde eşti tu de loc?”, după cum romanul lui Sadoveanu „Locul unde nu s-a întâmplat nimic” ar fi sunat oribil în varianta „Locaţia unde nu s-a întâmplat nimic”. Cert este însă că, până la urmă, prin repetarea insistentă a lui „locaţie”cu sensul de „loc”, dicţionarele au sfârşit prin a se declara învinse. În concluzie, „locaţie”poate fi folosit şi cu accepţia de „loc”, chiar dacă recomandarea mea - o recomandare, nimic mai mult - este să n-o faceţi.

Dacă sistemul de adopţii lexicale a funcţionat în cazul lui „locaţie”, el opune în continuare rezistenţă în ceea ce priveşte acceptarea substantivului „determinare” cu sensul de „hotărâre” sau „dârzenie”. Asaltul se face şi de data asta tot cu armament britanic, câtă vreme „determination” înseamnă „hotărâre”, iar nouăsprezece din douăzeci de ziarişti (mai cu seamă sportivi) calchiază fără să ezite şi-l folosesc pe „determinare”cu sensul de „hotărâre” sau „dârzenie”. Deocamdată dicţionarul se ţine tare. Repet şi subliniez, deocamdată. În prezent, sensurile lui „determinare” sunt următoarele:  1.Stabilire a limitelor între care se situează un lucru, un fenomen, un fapt etc. 2. Identificare. 3. Operaţiune logică prin care se trece de la noţiuni generale la noţiuni mai puţin generale şi cu o sferă mai restrânsă, dar cu un conţinut mai bogat. 4. Precizare a caracterelor, a însuşirilor (calitative, cantitative etc.) ale unui obiect sau fenomen, în vederea identificării sau a repartizării în categorii.

După cum se vede, nu există nicio echivalare a lui „determinare”cu „hotărâre”şi nici a lui „determinat”cu „hotărât”.  Asta înseamnă că deocamdată este incorect să spunem „Băieţii sunt determinaţi să facă treabă bună”, forma corectă a enunţului fiind „Băieţii sunt hotărâţi să facă treabă bună”. La fel, e greşit să spunem „Luptătorii au dat dovadă de determinare”, forma corectă a enunţului fiind „Luptătorii au dat dovadă de hotărâre”.

Oricum, nu consecvenţa e calitatea esenţială a celor care se ocupă de actualizarea dicţionarelor. În noua lor accepţie, „locaţie”şi „determinare” sunt preluări prin calchiere din limba engleză. Procedura e aceeaşi, dar rezultatele diferă. „Locaţie” este acceptat cu sensul de „loc”, „determinare” nu este acceptat cu sensul de „hotărâre”. Mai pricepe ceva dacă poţi!