Sari la conținut

Topul celor mai nereușite scene de sex din literatură

„Nu știu întrebarea, dar răspunsul sigur e sexul", spunea Woody Allen, despre un subiect care privește pe toată lumea, dar despre care aproape nimeni nu vorbește deschis. Excepție fac scriitorii, care au au șansa de a povesti detalii intime în cărți. Contează mai puțin dacă sunt reale sau inventate. Important e să fie scrise bine.

Din anul 1993 încoace, publicația britanică LITERARY REVIEW premiază cele mai nereușite scene de amor din cărți. Bad Sex in Fiction Award vizează scenele „excepțional de proaste”, dar care fac parte din romane bune în rest. Cine este cel mai recent deținător al trofeului și cum a reușit să convingă juriul că-și merită premiul? De ce este sexul important într-o carte? Mai există tabuuri în literatură? Câteva întrebări la care emisiunea „Digicult” caută răspunsuri.

Să scrii o carte e un lucru complicat. După ce te-ai asigurat că ai pus înăuntru tot ce-ai gândit și ai simțit, vine întrebarea: oare va prinde la public? Unii spun că există rețete ale succesului. Printre ele, să strecori în pagini câteva scene fierbinți. Chiar și în afara literaturii pornografice ori erotice, sexul pare să fie un ingredient important într-un roman.

„Și în viață, și în carte, important e să-l faci bine. Și senzația mea este că o scenă de sex e mult mai ușor de făcut în viață decât în literatură. În viață ai nevoie de o muzică frumoasă, de un pahar de vin, de o lumânare parfumată, eventual și de un partener sau o parteneră, dar nu-i obligatoriu. Pe când în literatură ai nevoie de talent, de inspirație și, se pare, și de un pic de noroc: pentru că sexul e la mâna cuvintelor și poate că nu întotdeauna cuvintele au chef să facă sex”, spune scriitorul Iulian Tănase.

Începând cu anul 1993, publicația Literary Review ține sub lupă cele mai proaste scene de sex din literatură. Adesea, pe „listele scurte” din care se alege câștigătorul Bad Sex in Fiction Awards s-au regăsit nume faimoase ale scrisului: de la Philip Roth și Amos Oz la Haruki Murakami. Au existat chiar și competitori celebri din lumea muzicii: Nick Cave a fost nominalizat, în vreme ce Morrissey chiar a obținut un premiu, în 2015, cu romanul său de debut. Învingătorul ediției 2007 a fost Norman Mailer, un scriitor care are în palmares două premii Pulitzer. Oameni foarte talentați sfârșesc, uneori, prin a face gafe monumentale.

„Un Philip Roth, un Amos Oz sau un Nick Cave nu pot fi suspectați că n-ar avea talent. Dar vezi că nu întotdeauna le iese faza asta. E dificil să scrii, să descrii bine o scenă de sex. Pentru că poți să cazi în ridicol. Dacă nu găsești justa măsură și cuvintele potrivite, a la Arghezi, așa, e foarte dificil.
Ion Creangă mi se pare un profesor de creative writing, pentru americani, și pentru englezi, și pentru Philip Roth. Aș vedea o sală: Philip Roth, Amos Oz și Nick Cave și Ion Creangă la catedră, să-i învețe. Dacă citești Povestea poveștilor, este minunat, este miezos, este suculent, e așa cum trebuie, e ca viața!”, spune Iulian Tănase.

Cel mai recent deținător al nedoritului premiu este americanul Christopher Bollen.

„Am văzut că acest domn, Christopher Bollen, a luat pentru Destroyers premiul pentru scena de sex proastă, dar excepțional de proastă. Pentru că există scene de sex care pot fi mediocre, prostuțe, dar când este excepțional de proastă, înseamnă că există un talent, pentru că nu oricine poate să facă o scenă foarte-foarte proastă. Și am înțeles, din câte am citit în presă că, de fapt, cartea este bună. Așa, să premiezi scene de sex proaste sau bune, din cărți care sunt explicit pornografice sau erotice, nu e interesant. Eu nu cred că o scenă de sex proastă știrbește cu ceva din poveste. Poate să rămână ca un declic, ca o fractură logică sau stilistică, în acea poveste”, arată Iulian Tănase.

„Restul trupului ei rămâne expus într-un mod foarte plăcut. Pielea de pe brațele și umerii ei au diferite nuanțe de bronz, ca petele de apă de pe o cadă” (citat din cartea lui Bollen).

„De ce să faci asta? De ce să-i faci asta unei femei? Dacă o iubești cu adevărat sau dacă tu iubești femeia, ca scriitor, nu faci comparații tâmpite! Este suficient să descrii realist ce se-ntâmplă. Fără să... e o pacoste asta cu a face comparații, a găsi analogii, de parcă cititorii sunt tâmpiți și nu știu cum arată o piele de femeie (...) sau de bărbat. (...) Dar te fură condeiul. Și scrisul, ca și sexul, e alunecos”, spune Iulian Tănase.

Laureatul ediției 2013, Manil Suri, s-a simțit dator să asocieze o scenă de sex cu spațiul cosmic. Nimic mai previzibil de-atât. Probabil și pentru asta și-a înfrânt adversarii: „Trecem, ca niște supereroi, pe lângă sori și sisteme solare, ne scufundăm în grămezi de quarcuri și nuclee atomice. În cinstea celei de-a patra stele, pe care am descoperit-o, statisticienii din întreaga lume se bucură”.

Un an mai târziu, în 2014, lecția nu pare să fi fost învățată: Ben Okri, autor multipremiat, deținător al unui prestigios Booker Prize și comparat cu Rushdie și Marquez, recidivează în abordările astronomice. Îi devansează, astfel, pe Haruki Murakami și Stephen King:

„Ea și-a dat seama că are locuri pe care doar un zeu cu simțul umorului ar fi putut să le ascundă acolo. (...) Undeva, în noapte, o rachetă rătăcită explodează”.

„Oamenii se îndepărtează foarte tare de viață. Când se iau prea în serios, când te îndepărtezi de viață, ajungi să scrii aberații de genul ăsta. Nu văd de ce în literatură o scenă de sex ar trebui să fie cu totul și cu totul diferită și spectaculoasă, față de... Dar și în viață poate să fie spectaculos, dacă ai imaginație!”, consideră Iulian Tănase.

Bad Sex in Fiction Awards au și o parte pozitivă: datorită lor, scriitorii sunt mai atenți la ce pun în pagină. Mai sunt și alte avantaje.

„Noi ajungem să vorbim acum despre o carte, despre care nu știam, tocmai datorită acestei scene, care a fost premiată. (...) Aceste premii le fac un mare serviciu autorilor, pentru că sunt mai atenți. Sau nu te mai bagi. Dacă știi că nu-ți iese, dacă știi că sexul e punctul tău slab, la scris, îl eviți. Te concentrezi pe viață. Sau poate că și autorul, uneori, e traumatizant de ce i s-a-ntâmplat și face terapii: încearcă să scape de anumite experiențe triste pe care le-a avut”, spune Iulian Tănase.

Premiile britanice n-au vizat niciodată un autor român. Dar poate că am merita să avem și noi experții noștri.

„Eu m-am gândit - pentru că există o grămadă de vedete care s-au apucat de scris - cum ar fi ca Dan Puric să descrie o scenă de sex la daci. Pe mine m-ar interesa foarte tare și eu cred că el ar putea avea informații. (...) Plus că bănuiesc că ar avea foarte multă spiritualitate și eu cred că dacii au făcut pentru prima oară sex, ei au inventat sexul și apoi s-au luat romanii și grecii după ei...”, comentează ironic Iulian Tănase.

Până să se întâmple ceva memorabil în materie de amor literar românesc, rămânem cu Creangă. Iulian Tănase mărturisește că nu s-a aventurat la astfel de scene. În schimb, povestește despre scrierile unui alt favorit al său. Un ceh.

IULIAN TĂNASE, scriitor: „Eu nu m-am aventurat, decât în cartea mea cu melci, Melciclopedia, sunt niște melci care-și permit luxul de a face sex, dar la oameni n-am încercat niciodată, în literatură. Mi-am amintit de Hrabal și de L-am servit pe regele Angliei, acolo există niște scene de sex atât de diafane și atât de frumoase, cum împodobea el pântecele iubitei cu crenguțe, cu flori și-așa mai departe, ca un altar. E extraordinar!”

Poate o carte să rămână bună, chiar dacă în ea există o scenă foarte proastă de sex? Și ce anume îi face pe scriitori reputați să păstreze în cărțile lor fragmente de o calitate îndoielnică?

„Nu știi, mintea este foarte ciudată, face niște analogii de tu, ca autor, ajungi să fii foarte surprins. Anumite cărți care pot fi foarte bune și rămân foarte bune, într-un fel, pot fi viciate de niște zone, de o scăpare. Acum, e ca și cum într-o ciorbă foarte bună aterizează o muscă. Ciorba rămâne bună, (...) iei musca de-acolo sau treci peste muscă și mănânci mai departe”, arată Iulian Tănase.

Am trecut, cu siguranță, de epoca cititorilor pudici, dar în ce măsură am scăpat de tabuuri în literatură?

„Nu există tabuuri, există doar oameni care sunt în stare să scrie bine pe orice subiect și unii cărora nu le iese, pur și simplu. Nu știu, arta ar trebuie să fie dincolo de ipocrizie și dincolo de orice regulă. Talentul este singura normă”, e de părere Iulian Tănase.

Pentru scriitorul englez Julian Barnes, amorul descris ridicol și excesiv în literatură pare o problemă tipic britanică: după ce, în 1960, o carte precum Amantul doamnei Chatterley nu a mai fost interzisă, prohibiția a fost înlocuită de exact inversul ei: „A existat nu doar o dorință scriitoricească, dar chiar o obligație comercială să scrii în detaliu despre sex”, spune autorul englez.

„Poate că editorii impun ca fiecare carte să aibă viața ei sexuală. Dar cărțile nu au viață sexuală. Eu n-am auzit! Mi se mai întâmplă să mă trezesc noaptea, pe la 3, să merg în bibliotecă, în camera unde e biblioteca, și n-aud nimic! Cărțile stau liniștite, Lolita nu se combină cu Frații Karamazov”, conchide, pe ton de glumă, Iulian Tănase.

Pentru alte subiecte de cultură povestită urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 14:30, la Digi24, emisiunea „Digicult”. Arhiva emisiunii, aici.

(REPORTER: DIANA POPESCU)