Cât costă o vizită la dentist cu copilul 

Data publicării:
vizita dentist copil

În general, în cabinetele private, prima vizită la dentist este una de împrietenire. Copilul intră în contact cu specialistul, vizitează cabinetul, este consultat şi se stabileşte starea de sănătate a danturii.

Costul unei astfel de consultaţii variază între 40 şi 100 de lei. Dacă dentistul descoperă carii pe dinţii de lapte, în următoarele şedinţe acestea trebuie plombate pentru a nu afecta dantura permanentă.

Preţurile pornesc de la 50 de lei, iar în cazul dinţilor definitivi rezolvarea unei carii ar putea costa chiar şi 250 de lei. Unii medici recomandă sigilarea molarilor pentru evitarea apariţiei unor astfel de probleme.

Procedura costă de la câţiva zeci lei în sus pentru un dinte. Pentru ca micul pacient să stea liniştit în cazul unor lucrări mai complexe, dentistul poate folosi inhalosedarea.

Procedura va creşte factura finală cu cel puţin 100 de lei.

Dacă mai adăugăm şi un periaj profesional şi o detartrare, mai plătim încă 100 de lei, cel puţin. Unele cabinete private acceptă şi plata în rate sau au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar parte din lucrări pot fi decontate.

Dacă dinţişorii nu au nevoie de intervenţia dentistului vă puteţi considera norocos. Următoarele vizite se recomandă să fie făcute la 6 luni şi costă în jur de 50 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...