Izvorul cu „apă vie” din Munţii Apuseni: „E tămăduitor”

Data publicării:
IZVOR

Un astfel de loc găsim la granița dintre judeţele Cluj şi Alba, la Ocoliş. Este vorba despre un izvor despre care legenda spune că are apă vie și toţi cei care beau din apa lui cresc în înălțime. Chiar dacă nu se întâmplă asta, n-aveți ce regreta, pentru că peisajul natural este de poveste, cu chei şi stânci spectaculoase.

Vă invităm într-o călătorie în satul Ocoliş. Când spunem „apa vie”, gândul ne zboară la poveștile cu zâne bune și feți-frumoși, care-și recăpătau puterile după luptele cu zmeii și balaurii sorbind din apa vieții. Cam asta simte oricine bea din izvorul de la cheile Runcului. „E un izvor tămăduitor, să zic aşa, e un izvor care dacă bei apă din el cică se creşte omul. Şi legenda e undeva la mijloc, între mit şi adevăr pentru că există un localnic care a beut apă numai de aici şi a ajuns la 2 metri sau mai bine faţă de noi care nu bem apă din acest izvor”, a declarat Sandu Crencea, localnic. Poveștile despre izvorul cu apa vie se transmit din generație în generație, de sute de ani.

„Când eram copil o întrebam pe maică-mea că de ce domnul ăla îi atâta de înalt. O zis că o beut apă numai din izvorul acesta. El nu bea apă din altă parte, numai de aici din izvor şi mai ales din copilărie. Cică dac-o bei în copilărie are nişte proprietăţi mai speciale. Calciu, magneziu, tot felul de chestii d-astea care te ajută la creştere”, a spus Sandu Crencea. Poveştile despre apa ce te face mai voinic au ajuns până la Cluj şi au stârnit curiozitatea specialiştilor.

„O venit un medic de familie de la Cluj care profesa la dispensarul medical din Ocoliş şi a început să ducă apă de probă la Cluj. Şi într-adevăr a ieşit că are nişte proprietăţi mai speciale şi le-a indicat bolnavilor să vină să îşi ducă apă de aici de băut că e bună”, a mai spus Sandu Crencea.

Zona Runcului este spectaculoasă în întregul ei. Aici se mai pot vizita câteva peşteri, una dintre ele fiind peştera cu lac, care din păcate e foarte greu accesibilă. Deşi sunt puţin cunoscute de turişti, Cheile Runcului sunt o adevărată splendoare. Se întind pe aproximativ 3 kilometri, iar drumul şerpuit este flancat de o parte şi de cealaltă de stânci înalte de aproape 800 de metri.

Datorită naturii în stare pură și a aerului atât de curat, zona este frecventată de maratoniștii care se antrenează. Potecile abrupte de munte sunt un paradis pentru iubitorii de enduro. Iar pentru turistul de rând, frumusețea locului este suficientă. Pentru a ajunge aici, se merge dinspre Cluj înspre Câmpeni, pe Valea Arieşului. Imediat dupa ce se intră în judeţul Alba, indicatoarele vă arată că trebuie să cotiţi la dreapta, iar după aproximativ 5 kilometri ajungeţi în Cheile Runcului, o splendoare pentru ochi şi suflet.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro