Imperiul contraatacă din nou: Serialul „Andor” transformă „Star Wars” într-o distopie SF. Iar fanii par extrem de încântați de rezultat

Venit aparent de nicăieri, noul serial „Andor” a reușit să zdruncine din temelii întregul univers „Star Wars”, cumva declarat în moarte clinică de fanii hardcore, după ultima trilogie „sequel” din perioada 2015-2019. Deși ulterior au mai apărut seriale și producții lăudate atât de critici cât și de fani, precum „The Mandalorian”, „The Book of Bobba Fett” sau „Obi-Wan Kenobi”, serialul Andor schimbă complet paradigma cu care ne-a obișnuit Războiul Stelelor: setat în cronologia internă a sagăi undeva între „episodul 3” și „Rogue One”, Andor ne prezintă Imperiul Galactic în culmea gloriei sale, în toată măreția, splendoarea și deopotrivă oroarea sa: o birocrație a Răului pe cât de arogantă pe atât de eficientă, populată de funcționari și soldați imperiali departe de imaginea aproape caricaturală cu care ne obișnuiseră seriile originale. „Războiul Stelelor” nu mai arată deloc ca un basm SF cu prințese și cavaleri, ci ca o veritabilă distopie. Iar fanii sunt mai mult decât entuziasmați de rezultat.

Încă din primele cadre, ceva pare nelalocul lui: o ploaie aproape biblică, ce pare să nu se mai sfârșească, și un anti-erou solitar - Cassian Andor - care merge noaptea pe străzile învăluite într-o lumină translucidă: fanii SF vor recunoaște imediat referința (reverența?) la filmul-cult „Blade Runner”, un prim semn al ruperii totale de paradigma „fantasy” la care niciun regizor sau producător Star Wars nu renunțase până acum.

Nu mai reîntâlnim taraful de monștri simpatici din barurile supraaglomerate, nu mai auzim muzica triumfalistă din timpul bătăliilor eroice.  Tonul e rece și crud, rebelii nu sunt neapărat cei mai buni și mai deștepți, iar stormtrooper-ii imperiali nu sunt neapărat răi și proști.

„Andor”, care momentan e disponibil în România pe platforma de streaming Disney+ (compania care a și produs, de altfel, serialul), este cu mult „îndepărtat” de tematica obișnuită din Războiul Stelelor, la fel ca și planetele unde se desfășoară acțiunea principală: nu există cavaleri Jedi, nu avem parte de numere acrobatice cu săbii laser, iar Imperiul Răului se manifestă distant, prin armata de funcționari și birocrați care încearcă să-și facă treaba așa cum orice birocrat sau angajat încearcă să se descurce (sau să avanseze) într-o dictatură.

Serialul e, la rândul său, un „prequel” la lung-metrajul „Rogue One” (altă producție Star Wars lăudată de critică și fani) și care îl are în centrul acțiunii pe Cassian Andor (personajul pe care fanii înrăiți îl știu drept neînfricatul lider al serviciului secret al rebelilor din același „Rogue One”).

O rețetă „Star Wars” de succes: puțin „Blade Runner”, niște acțiune de spionaj în stil „Jason Bourne” și niște securiști imaculați

Serialul ni-l prezintă acum pe Andor la începuturile „rebeliunii” sale, într-o vreme când el era doar un hoț specializat în furtul de tehnologii și arme imperiale. Andor e, practic, un anti-erou care pică de partea Binelui din întâmplare: un fel de Mărgelatu care, în loc de pistolul cu opt țevi, are o armă laser similară cu cea a detectivului Rick din „Vânătorul de recompense” - încă o referință, poate prea „pe față”, pe care producătorii seriei au împrumutat-o din „Blade Runner”.

Pe scurt, Andor ajunge într-o încurcătură după ce lichidează, de nevoie, doi bodyguarzi impertinenți în iadul corporatist Morlana One, o planetă aflată la periferia Imperiului: iată un pretext ideal pentru a fi recrutat de către Rael, un ticălos intrigant care aduce a personaj din romanele de spionaj ale lui John Le Carre. Rael însuși e spion-șef al rebelilor și-l recrutează pe Andor pentru unul din cele mai mari furturi din istoria galaxiei. 

Avem, așadar, un „Război al Stelelor” în variantă „noir”, dar construit, în esență, sub forma unui thriller de spionaj (să nu uităm că regizorul Tony Gilroy a fost scenaristul trilogiei Bourne).

Dar acțiunea se transformă rapid într-o distopie demnă de „Povestea slujitoarei”, după ce pe fir intră securiștii imperiali din cadrul Biroului de Securitate Imperială.

„Securiștii” poartă uniforme impecabile, albe. Au figuri banale, de oameni obișnuiți. La fel de imaculate arată și interioarele Biroului de Securitate Imperială („Ce facem noi?”, își întreabă, la un moment dat, șeful Securității subordonații în cadrul unei ședințe. „Noi tratăm boli”, este răspunsul). Albul uniformelor și al decorurilor trădează astfel specificul muncii de eugenie și purificare a societății imperiale.

Dar personajele negative nu sunt prezentate ca fiind malefice, din oficiu: în opinia lor, membrii securității imperiale nu își fac decât „datoria”, sarcina lor e să prindă niște „teroriști”.

În „Andor”, Imperiul Galactic din „Războiul Stelelor” e înfățișat așa cum arată o super-dictatură

Libertate? Imperiul are alte griji: să dea de mâncare oamenilor, să le găsească un loc stabil. Liniștea e mai importantă decât libertatea. Iar „teroriștii” și „hoții” au locurile lor rezervate în penitenciarele-țiplă care arată mai degrabă ca un laborator NASA și camerele de tortură unde oamenii sunt chinuiți în mod miraculos, fără ca nimeni să se atingă, la propriu, de vreun fir de păr din capul nefericitului care a ajuns acolo.

Împăratul Palpatine? E doar un zvon, pomenit într-o doară într-o ședință a Securității. Copiilor le plac personajele negative, tocmai pentru că sunt singurele care nu dau doi bani pe reguli (a se vedea Darth Vader, un alt personaj despre care, aparent, nimeni din „Andor” nu a auzit încă). Dar „Andor” nu mai e o simplă poveste pentru copii. Iar oamenilor mari le plac personajele negative cu cât ele sunt mai autentice.

La final, „Andor” a reușit să-i încânte pe fanii Star Wars, chiar dacă serialul și-a propus, din start, să nu-și mulțumească fanii și să nu mai bifeze zonele de confort din producțiile anterioare.

„Andor” reușește, în același timp, să rămână ancorat în universul „Războiului Stelelor” și pare să fie exact medicamentul de care „Star Wars” avea nevoie pentru a se trezi la viață și a coti pe un nou drum. Mai ales că fanii - atât cei noi, cât și cei vechi - par să fie încântați de perspectivele pe care le deschide acest nou drum.