Sari la conținut

La Mamaia s-a comandat o șampanie de 100.000 de euro

Mamaia poate primi oficial titlul de capitala distracţiei de 1 mai. Faima petrecerilor date la malul mării a depăşit demult graniţele ţării. Dacă o ţinem tot aşa, în curând vom concura Ibiza. Luxul este cuvânt de ordine: sâmbătă s-a băut o şampanie de 100 de mii de euro. Iar trei sticle de vin ajung să coste, în club, şi 25 de mii de lei.

35.000 de turişti sunt în Mamaia. 17.000 dintre ei sunt străini. Se pregătesc pentru o nouă noapte de petreceri. 4.000 de lei, spune, la Digi24, un tânăr din Ploiești că a pregătit să cheltuiască în această noapte. Are de gând să stea la mare până vinerea viitoare.

Adevărul scrie că, uneori, cei care vor să se numere printre clienţii cluburilor de fiţe, dar nu au banii necesari, folosesc o serie de trucuri pentru a da impresia că sunt mai bogați decât în realitate.

În ceea ce privește șampania de 100.000 de lei, comanda a fost înregistrată la clubul Loft din nordul staţiunii Mamaia. Este vorba de marca Armand de Brignac, estimată de cunoscători la preţul de 100.000 euro. Clienţii VIP care vin la Loft stau la hotelul Nyota din apropiere, unde cel mai scump apartament, situat la ultimul etaj - tip penthouse - costă 1.500 euro/noapte. Acesta a fost închiriat pentru minivacanţa de 1 Mai de un grup de francezi, care cel mai probabil au dorit să bea şampania scumpă. Marfa a fost păzită de echipele de la Zip Escort, ca să ajungă în siguranţă la clienţii VIP, scrie Adevărul. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cu puţin înainte de miezul nopţii, staţiunea a fost iluminată de focurile de artificii care anunţau sfârşitul petrecerilor de zi şi începutul încă unei nopţi incendiare.

Siscofly, un DJ din Africa stabilit în Londra, a venit pentru oară în România, la invitaţia unor prieteni. „Asta este munca mea, trăiesc pentru muzică. Sunt aici pentru prima dată, am fost la multe festivaluri, este prima dată când vin în Mamaia şi iubesc atmosfera, oamenii”, a declarat Siscofly. Va sta în Mamaia 4 zile şi are de gând să petreacă zi şi noapte. Va cheltui cel puţin 1.000 de euro la noi.

Prezenţa în club, cu cheltuială se ţine iar asta se vede şi în ţinute. În club, domnişoarele se întrec în accesorii create de cei mai mari designeri ai lumii.

„Nu costă foarte mult în afară de poşetă. Poşeta e.. ce se ştie, cine ştie, dar ţinuta nu este foarte scumpă, în jur de..nu ştiu să-ţi spun, nu costă mult”, spune o tânără.

La fel de importantă este şi maşina din care tinerii coboară la intrarea-n club. Într-o parcare, de exemplu, am socotit că preţul total al autoturismelor depăşea 2 milioane de euro.

După petrecere, aglomerația a fost cuvântul de ordine al dimineții. Sute de mașini scumpe și zeci de taxiuri au blocat circulația pe bulevardul din nordul stațiunii.

După o noapte albă, cei mai mulţi turişti s-au trezit pe plajă, în briza mării.

 

Etichete: mamaia , mamia , club de fite , distractie mamaia , sampania de 100.000 de euro , sampanie armand de brignac , cea mai scumpa sampanie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale