Sari la conținut

TURIST ACASĂ. Toamna în Apuseni, între tradiție și frumusețea naturii

Toamna transformă un cătun izolat din Apuseni într-un loc de o frumusețe rară. Ospitalitatea oamenilor, priceperea lor în meșteșugul lemnului, dar și cascada aflată în apropiere îi atrag pe turiști și îi determină să se întoarcă ori de câte ori au ocazia. Chiar și drumul până în cătunul aflat la o altitudine de 1200 de metri are farmecul său.

Cinci kilometri pe munte, prin păduri și poienițe, trebuie să parcurgă călătorul ca să ajungă în Pătrăhăițești, una dintre cele mai izolate așezări din Munții Apuseni. 12 case alcătuiesc cătunul ascuns în munte, undeva lângă stațiunea Vârtop-Arieșeni. Una dintre ele găzduiește atelierul unui meșteșugar, bucuros că mai sunt curioși care îi trec pragul ca să afle cum este prelucrat lemnul.

"După ce l-am crăpat, îl cioplim cu securea pe patru părți. După ce e uscat, adunăm crenguțe de brad de prin pădure. Le punem pe tulnic, pe ciubele, pe astea punem alun."

Ioan Mocan a învățat meseria de la tatăl și bunicul său, iar lângă atelier a amenajat și un mic muzeu.

"În muzeu găsim opinci și port popular vechi de mai bine de 100 de ani. Spre exemplu, această fustă și această cămașă au fost țesute la război de către mama și bunica domnului Mocan", a relatat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

"De la Revoluție încoace am făcut un șubăt, un tulnic, ce se vede în muzeu și din asta trăim. Mai vin turiștii, dacă nu ar veni turiștii nu am avea cu ce trăi", recunoaşte Ioan Mocan, meşteşugar.

Folosit de moții de odinioară, tulnicul din lemn își mai face simțită chemarea în Apuseni doar zilele speciale de sarbatoare.

"Era folosit înainte ca un anunț: se anunțau să meargă la munte cu vitele sau la sărbători cântau femeile, erau libere. Acum tot așa, păstrăm să nu se piardă tradiția, învățăm nepoatele să sufle. Și eu am învățat tot de la bunica", spune Domnica Gligor, localnică.

Din dragoste pentru tradiții, sătenii încearcă să le transmită tinerilor secretele tulnicului ori ale meșteșugului lemnului. Se tem însă că generația lor este ultima pe aceste locuri.

"Dacă veniți peste 10-20 de ani, nu va mai fi poate nimic în satul ăsta. Se duc, că nu au ce face, unde să lucreze", spune Ioan Mocan.

Din cătun pornește un traseu spre o cascadă cu o înălțime de 14 metri, care cade în două trepte. De-a lungul a doi kilometri, poteca trece prin pajiști cu miros de fân uscat și prin păduri cu aer curat.

"Unii localnici îi zic Cascada Pătrăhăițești, după cătunul care se află în zonă, alții îi spun Cascada Buciniș, deoarece valea pe care se află cascada este Valea Bucinișului", explică Mircea Petrescu, de la Salvamont Bihor.

Renumiți pentru ospitalitatea lor, localnicii îi primesc cu brațele deschise pe toți cei care le trec pragul. Pentru doar 60 de lei pe noapte găsiți cazare la pensiuni unde vă sunt oferite bunătăți preparate numai din ingrediente naturale.

"Unt și smântână și dimineața unt cu dulceață la micul dejun și ce avem noi în gospodărie. Mezeluri ce le facem noi aici, tăiem porci, avem găini. La noi vin mai mult și străini. Suntem trecuți într-un ghid în Franța și de acolo foarte mulți turiști vin", susţine Aurelia Mocan, proprietara unei pensiuni.

Traseul spre Pătrăhăițești pornește din drumul care leagă localitatea Lunca de orașul Turda, în dreptul comunei Arieșeni. Până în cătun se poate urca cu mașina, iar până la cascadă se ajunge pe jos în cel mult o jumătate de oră. În apropiere pot fi vizitate peșteri și alte cascade ori se poate urca pe Vârful Bihorul, cel mai înalt pisc din Apuseni.

(Reporter: Bianca Firezar; Operator: Florin Lucuța)

Urmăriți emisiunea „Turist Acasă” în fiecare duminică de la ora 15:20, pe Digi24.

Etichete: Digi24 Oradea , Turist acasa , cascada , Apuseni , cătun , Cascada Buciniș , Pătrăhăiţeşti

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale