Editorial Cât de mult ne vor costa contrele din justiție?

Data actualizării: Data publicării:
Andrei Lupu
Andrei Lupu
Deputat REPER
Agora Digi este un proiect editorial al Digi24.ro, o platformă unde sunt invitați să contribuie cu opinii, idei și comentarii cei mai importanți lideri politici, lideri de opinie, personalități marcante ale vieții publice. Andrei Lupu este avocat și deputat REPER.
andrei lupu, deputat usrl plus, cu camasa albastra si mainile impreunate
Andrei Lupu. deputat REPER. Credit foto: Steluța Popescu

Probabil că mult. E o estimare simplă a unei situații clare, dar cât se poate de complicate din motive pur politice. Trebuie să recunoaștem că suntem în postura în care unii dintre noi vor să desființeze Secția Speciala (SIIJ) acum, unii nu ar vrea deloc, iar alții ar dori să se întâmple cumva, dar nu pe loc, ci când se poate capitaliza profund din acest gest astfel încât să se împartă meritele cât mai disproporționat. Alambicată situație din care, dacă ar fi să îl scoatem vinovat pe ministrul Jutsiției, Stelian Ion, ar fi cea mai mare greșeală.

Nu vreau să fac o pledoarie în favoarea lui Stelian Ion, după cum nu vreau să politizez și mai mult ceva ce este deja extrem de politizat. Doar că nu am cum să nu punctez câteva evidențe. Interesele noastre în materie de justiție (și mă refer strict la interesele USR PLUS în cadrul coaliției guvernamentale) sunt cele pe care cetățenii, cei care au protestat și au votat în ultimii ani, le-au exprimat foarte clar. Ni le-am însușit ca obiectiv politic și le-am dus în centrul politicilor noastre. Adevărul e că, dincolo de idealismul situației, ne găsim într-o poziție extrem de vulnerabilă, pentru că noi, în naivitatea noastră, am crezut că ceea ce doresc cetățenii trebuie îndeplinit. Or, o astfel de abordare permite concurenților politici (nu îi numesc adversari, pentru că nu mă refer la opoziție în acest caz) să ne șicaneze și să ne pună în pericol proiectul politic atunci când li se ivește ocazia. Sigur că pierd în primul rând cetățenii, dar, după cum știți deja, în politică e, pare-se, mai important să piardă concurentul tău, indiferent de prețul pe care îl vor plăti cetățenii și societatea ca urmare a acestei strategii.

Cred că de aici provine și ipoteza vinovăției lui Stelian Ion, care nu ar fi negociat destul de abil pentru a-i convinge pe partenerii noștri să accepte reformele. Fie este o ipoteză greșită, pentru că poți încerca tu orice strategie de negociere, dacă partenerul nu vrea să accepte și are de câștigat din a refuza, conform propriilor calcule - finalul este cel la care asistăm astăzi: blocaj pe linia reformelor în justiție. Mă tem că suntem prizonierii unei ipoteze greșite, în care eroul salvator găsește cheia tuturor problemelor, în ciuda obstacolelor care i se pun. Dar există și posibilitatea aceasta: noi trăim într-o realitate palpabilă și rece, unde avem forțe politice care nu doresc reforma din cauza agendei proprii și găsim vinovății la ministrul Justiției pentru simplu fapt că el e singurul care încearcă să facă reforma promisă. Este profund greșit să îl acuzăm pe cel care încearcă și se luptă pentru un eșec provocat de cei care se opun. Nu e o poveste romantică în care zmeul și eroul se înfruntă metaforic, e politică și e realitate românească. Dacă ne dorim un vinovat, atunci vinovați sunt exact cei care se opun.

Și, dacă tot vorbim de vinovați: cred că e nevoie să înțelegem cât se poate de clar că orice efort de a duce la bun sfârșit procesul de reformă în justiție este împiedicat de către UDMR. De ce fac liderii maghiari acest joc? Cel mai firesc ar fi să fie întrebați de către jurnaliști zi de zi, nu să ne dăm noi cu părerea. Suntem într-o coaliție și asta presupune procese lungi de negociere și destul puncte controversate. Ceea ce noi credem ca fiind un interes legitim al societății ceilalți văd ca pe o oportunitate politică. Ceea ce noi credem că trebuie reparat ceilalți văd drept un mecanism de control și de forță pe care îl doresc perpetuat în ciuda evidențelor sociale și a recomandărilor internaționale. Este o dilemă politică din care pierdem puncte și respect zi de zi, este o dilemă pe care vom fi nevoiți să o rezolvăm forțat dacă nu reușim să o facem amiabil. Dar spun din nou că vinovată e Coaliția, dacă ne uităm după un vinovat, și nicidecum ministrul Justiției, așa cum am văzut că înclină să simtă chiar premierul.

Până la urmă, în procesul de negociere intern din cadrul Coaliției, ministrul Justiției și noi, cei de la USR PLUS, am putea folosi mai mult sprijin de la partenerii noștri, care sper că nu se simt stresați că o eventuală reușită a procesului de reformă ne-ar aduce mai multe puncte politice nouă decât lor. Înțeleg pe deplin că se găsesc într-un proces electoral intern, dar, indiferent de rezultatul propriilor alegeri, avem două certitudini pe termen lung: cetățenii au cerut imperativ reforma justiției (și aici vorbim despre alegătorii USR PLUS și PNL deopotrivă) și colaborarea noastră politică este una care s-ar putea întinde pe o perioadă extrem de lungă, indiferent dacă ne place sau nu.

Și, ca să răspund direct la întrebarea din titlul acestui articol, cine va pierde din cauza contrelor din justiție e cât se poate de clar: toată lumea, mai puțin UDMR

Partenerii noștri