Sari la conținut

Ce urmărește Iohannis prin blocarea numirii miniștrilor PSD

Respingerea miniștrilor propuși de PSD la Transporturi și Dezvoltare, fără a prezenta motive explicite, clare, confirmă că președintele Iohannis înțelege, în sfârșit, că dacă va continua să evite să se implice direct în lupta politică Liviu Dragnea are cale liberă spre cucerirea ultimelor instituții care îi mai stau în cale și obținerea controlului absolut asupra statului. Din păcate, intervenția sa, mult întârziată, ar putea rezolva, în cel mai bun caz, doar jumătate din problemă.

Încă din 1996, de când Emil Constantinescu l-a învins pe Ion Iliescu, întrebările cruciale pentru toți președinții care nu au provenit din PSD s-au învârtit în jurul  poziționării față de moștenitorii PCR. Cum pot bloca pornirile lor revanșarde și furia că au ratat, din nou, cea mai importantă funcție în stat?

Cum îi pot convinge să nu blocheze marile proiecte de integrare profundă în spațiul euro-atlantic, dezrobirea economiei private, modernizarea administrației și să accepte măcar un anumit grad de independență a justiției? Cum îi poate împiedica să nu distrugă tot ce a fost câștigat după aderare, să nu blocheze lupta anticorupție și să renunțe la planurile de a-și subordona din nou întreg aparatul de stat, serviciile și instituțiile autonome?

Cu aceste întrebări atârnându-i deasupra capului a intrat și Klaus Iohannis în cursa electorală, în 2014. Chiar înainte de a fi declarat învingător era evident care va fi marea bătălie pe care va trebui să o ducă. A doua zi după primul tur al prezidențialelor, pe 3 noiembrie 2014, scriam în editorialul ”Putem vota în fiecare zi,”ce ar fi urmat dacă un candidat care susține justiția ar fi obținut 51%, din prima.

”(…) Două lucruri: instituțiile justițiare ar fi răsuflat ușurate, pentru că în locul lui Traian Băsescu a venit un alt președinte dispus să le țină spatele, și și-ar fi continuat procedura de extirpare a tumorii ce a făcut din partide și stat un tot malign.

Concomitent, PSD, după ce l-ar fi mazilit pe Ponta, ar fi strâns rândurile și, alături de partenerii săi de guvernare, dar și de unii politicieni ACL, dezamăgiți de înfrângerea lui Iohannis, ar fi început contraofensiva. Ar fi trecut Legea amnistiei și grațierii, ar fi operat modificări la Codul Penal și la legile integrității, pentru a bloca DNA și ANI, după care ar fi început măcar planificarea operațiunii de suspendare a președintelui (…)

Ar fi decapitat sau poate chiar desființat, rapid, prin decizii luate în Parlament, toate instituțiile care s-ar fi solidarizat cu președintele, fără să le pese nici cât negru sub unghie de Constituție. Mai mult, ar fi întors complet spatele oricărui protest venit dinspre capitalele occidentale și ar fi ignorat complet riscul sancțiunilor ce ar fi urmat, după rețeta lui Viktor Orban (…)”

Chiar dacă puțini mai credeau după primul tur că Iohannis va reuși să recupereze diferența și să-l învingă pe Ponta, după cum reiese și din tonul editorialului, miracolul s-a produs. Cu toate acestea, scenariul meu apocaliptic nu a devenit realitate. Vreme de doi ani a putut fi considerat rateul unei Cassandre.

Deși la Cotroceni venise un președinte care se angajase să apere justiția, iar lupta anticorupție a continuat și mai înverșunat, PSD nu a mișcat un deget. Deși au mai fost la guvernare încă un an, deși aveau majoritatea în Parlament, tot alături de Tăriceanu, nu au dat nici Ordonanță, nici lege privind amnistia și grațierea, nu au modificat nici Codul Penal și nici nu l-au suspendat pe Iohannis.

Teama de repetare a unui asalt dement împotriva statului de drept, precum cel din 2012, și-a pierdut, treptat, din substanță. Iar lui Iohannis, în ciuda tăcerii și pasivității manifestate, părea că lucrurile îi ies mult ușor decât lui Băsescu.

Ponta a rămas în fruntea guvernului după înfrângerea de la prezidențiale, dar nu a trecut mult și a fost lovit de un dosar de corupție. O lună mai târziu avea să-și dea demisia de la conducerea PSD, locul său fiind luat de Liviu Dragnea, Practic, până la demisia din noiembrie 2015, a fost tolerat în funcția de premier de noul șef al partidului. Oricât de mult și-a dorit, nu a fost niciodată un pericol real pentru Klaus Iohannis.

După demisia lui Ponta, relația Iohannis – PSD a atins apogeul. La învestirea guvernului Cioloș doar Tăriceanu și partidul său s-au opus. Dragnea, nu. Pentru că a avut cel puțin un motiv să fie mulțumit. Vasile Dâncu a fost numit vicepremier și ministru al Dezvoltării. Dar ca să fie acoperit, a cerut celebrului CEx al PSD acordul pentru votarea guvernului Cioloș. Care, surpriză, și l-a dat.

Liderul ALDE îi spunea atunci lui Cioloș: ”Persoana dumneavoastră împreună cu reputația și prestigiul este parte a unul plan elaborat în urma cu un an și care și-a propus să îndepărteze un guvern ales legitim. Acest plan implică insistuții ale statului și umărește anihilarea statului de drept. Scopul final este schimbarea de paradigmă. Adică schimbarea regimului politic democratic.”

Dragnea nu a spus nimic împotriva ”statului paralel.” Din contră. Și-a declarat adeziunea la grupul devotat interesului național, care, evident, nu avea nicio treabă cu ”statul paralel.” ”Am ales sa punem stabilitatea Romaniei inainte de interesele noastre,” a spus Dragnea. Pe atunci era partener cu Gabi Oprea, nu cu Tăriceanu.

Pe 17 noiembrie 2015, nimeni se mai temea de amnistii și grațieri, de mutilarea legilor justiției, de compromiterea relației cu Uniunea Europeană,de înregimentarea Parlamentului și a Curții Constituționale într-un plan de a face țăndări statul de drept.

Vreme de aproape un an, totul a părut că merge ca uns în relația dintre președinte și PSD. Până pe 4 octombrie 2016, când, din senin, Klaus Iohannis a declarat că nu va numi premier o persoană ”condamnată penal sau urmărită penal sau cu probleme de integritate.” Adică, pe Liviu Dragnea.

De ce a simțit nevoia președintele să facă acel anunț, într-un moment în care toate sondajele indicau că PSD va câștiga detașat alegerile? De ce a ales să ”nu mai tacă inteligent, ca până acum,” după cum l-a ironizat instantaneu Dragnea?

Cel mai probabil, pentru că a aflat că liderul PSD, care mimase bine docilitatea, se pregătea să abandoneze clubul ”interesului național” și să intre în cel al intereselor personale. Că Dragnea așteaptă rezultatul alegerilor pentru a revendica tot ce crede că i se cuvine, adică o împărțire a puterii cu președintele, de la egal la egal, după modelul Ponta – Băsescu, iar dacă va fi refuza va face ceea ce a făcut și predecesorul său, începând cu 2012. Acela a fost momentul în care Iohannis a aterizat cu picioarele pe pământ și a realizat că nu va scăpa de marea încercare ce a marcat și mandatele lui Traian Băsescu: războiul cu PSD *.

Și-a făcut iluzii Iohannis că poate exista o pace eternă între el și social democrați? Poate. Este cert că guvernul Cioloș nu ar fi existat dacă măcar o vreme, măcar o parte din conducerea PSD și măcar o parte dintre apropiații lui Klaus Iohannis nu ar fi identificat câteva obiective comune și nu ar fi făcut anumite concesii, sau poate chiar compromisuri.

Această ipoteză este întărită și de ce s-a întâmplat după izbucnirea violentă a conflictului dintre Iohannis și Dragnea. Au existat momente neașteptate de acalmie, cum a fost cel care a urmat acceptării ca premier a Vioricăi Dăncilă, trei luni în care președintele și liderul PSD s-au menajat cât au putut. Dacă ne amintim ce s-a întâmplat la începutul anului, când Dragnea, în plin armistițiu, și-a continuat efortul de a-l lăsă pe președinte fără prerogative, nu e greu de intuit cine a încălcat și înțelegerea care a făcut posibilă pacea din 2015 și 2016.

Indiferent, însă, de ce a fost, este evident că acum asistăm la o luptă pe viață și pe moarte. Conflictul a avansat atât de mult, atacurile lui Dragnea au șubrezit atât de tare arhitectura statului și echilibrul între puteri, au pus atât de mult în pericol parteneriatele externe ale României încât nu mai există nicio șansă de pace între Iohannis și Dragnea. Și cu atât mai puțin vreo șansă pentru un ”pact de coabitare.”

Ce urmărește, concret, președintele prin respingerea propunerilor pentru ministerele Dezvoltării și al Transporturilor? Ce a urmărit și Băsescu, când condițiile i-au devenit favorabile. Să întărească o aripă din PSD cu care să poată măcar dialoga, dacă nu chiar construi ceva. Pe care să o poată convinge să respecte liniile roșii ale statului de drept și ale parteneriatelor strategice.

În timp ce mulți oameni cu simpatii de dreapta l-au acuzat că nu face suficient pentru a-l contracara pe Dragnea și că nu se luptă la fel de dârz cu PSD cum a făcut-o Băsescu, Iohannis a reușit o performanță pe care predecesorul său nu a atins-o.

Pentru prima oară în ultimii 29 de ani, în interiorul PSD a apărut o mișcare de disidență serioasă, formată din lideri cu influență, care se opun șefului și îi cer să plece din fruntea partidului. Este ăsta meritul lui Iohannis? Dragnea așa spune. De ce nu l-am crede? Nu există niciun motiv pentru care Dragnea ar minți ca să-i creeze un profil de lupător celui pe care îl urăște de moarte pentru că nu vrea să se târguiască.

Dacă, într-adevăr, președintele are o contribuție la crearea nucleului de opozanți din PSD, de ce nu reușesc să îl dea jos pe Dragnea? Aici își spune cuvântul diferența de personalitate și de abordare dintre Iohannis și Băsescu. Fostul președinte nu a avut nicio ezitare în a face o înțelegere cu Gabi Oprea pentru a sparge PSD-ul. Iar Oprea a executat-o cu succes pentru că, întocmai ca și Dragnea, se pricepe să cumpere oameni. Amândoi sunt foarte destoinici stăpâni de sclavi. Ei nu trebuie să convingă, ei doar poruncesc și dorința lor se execută.

Klaus Iohannis nu va face niciodată asta. Este fost profesor de fizică, nu fost comandant de vas. Apetitul său pentru a-și asuma riscuri este incomparabil mai mic decât al fostului președinte. Ceea ce uneori e rău, alteori e bine. După cum s-a văzut, pactul lui Băsescu cu Oprea a dat roade, dar a născut și un monstru. Am fost la un pas să ne pricopsim cu Oprea prim-ministru!

Faptul că grupul celor care îl vor debarcat nu are un lider reprezintă un avantaj enorm pentru Dragnea. Așa a reușit să îi joace pe unii împotriva celorlalți și chiar să-i convingă să se răzgândească pe unii dintre cei 24 de semnatari ai scrisorii împotriva sa. Acesta este și marele dezavantaj al lui Iohannis.

În absența unui lider care să-i poată coagula fără ca el să iasă în față, a trebuit să facă un gest prin care să arate grupului Stănescu-Firea-Țuțuianu-Tudose că este de partea lor și că este dispus să riște, întocmai ca și ei. De aceea blochează numirile celor doi miniștri, printr-un joc pe buza Constituției care nu are unde să ducă.

În al doilea rând, intervenția lui se vrea și un mesaj de încurajare pentru parlamentarii apropiați de rebeli care ezită în a vota chiar și pentru debarcarea lui Dragnea din fruntea Camerei Deputaților. În varianta ideală, aceștia ar urma să-și dea demisia din PSD și fie să se alăture partidului lui Ponta, fie să își formeze propriul partid. De abia o astfel de mișcare, făcută de peste 20 de deputați și senatori, care l-ar lăsa oficial pe Dragnea fără majoritate în Parlament, ar putea declanșa hemoragia în PSD, căderea guvernului Dăncilă și asaltul final asupra poziției de lider de partid.

Din păcate, în timp ce Băsescu a greșit tactic printr-un exces de agresivitate retorică față de PSD, Iohannis a greșit în cei patru ani de mandat printr-un deficit de retorică. Nu împotriva PSD – aici a jucat bine pentru că nu a sudat partidul în jurul unui dușman comun. Ci în favoarea tuturor proiectelor care merită susținute de politicieni, stat și societate.

Faptul că nu și-a făcut o rutină aproape zilnică din a articula puncte de vedere responsabile în toate chestiunile importante care ne afectează și din a aduna în jurul său oameni valoroși care să le susțină l-a făcut să rateze numeroase ocazii în care se putea poziționa ca lider politic viguros, pe care nu îl poți ignora. Absența profilului de lider puternic, implicat, preocupat până la obsesie de marile teme, este unul dintre motivele pentru care anumiți pesediști ezită să urmeze direcția pe care o indică, deși ea este evident cea corectă.

Aici intervine partea a doua a problemei. Chiar dacă va reuși să genereze ruperea unei falii din PSD, iar Dragnea să piardă puterea, rămâne de văzut dacă poate găsi resurse să se reinventeze ca lider. Care nu doar oprește catastrofe în al doisprezecelea ceas, dar care este capabil și să catalizeze energii, să inspire și să mobilizeze societatea pentru a realiza lucruri care nu ne ies de 30 de ani încoace. De asta va depinde nu doar realegerea sa, dar și victoria forțelor politice care ar trebuie să genereze o majoritate parlamentară sănătoasă.

Într-o faună politică dominată de șefi de clanuri și de proprietari de sclavi nu este nicio pagubă că Iohannis nu are apetență pentru înființarea propriului batalion disciplinar în Parlament, pentru cumetrii cu baroni locali, pentru lovituri de partid, manevre de culise sofisticate. Ne ajută că poate trăi fără să simtă o nevoie sfâșâietoare să controleze tot ce mișcă. Dar ar fi o pierdere uriașă dacă ar irosi toată încrederea pe care milioane de oameni și-au pus-o în el pentru a face din România un loc respirabil.

-------

* Traian Băsescu a avut, ca și Iohannis, doi ani de relativă pace, 2005 – 2006.

Au fost ani în care PSD s-a chinuit să-și revină din șocurile înfrângerii lui Năstase și al pierderii guvernării. Au fost ani în care PSD a atins minimul istoric în intenția de vot, 18%. Au fost ani de încercări de exorcizare în care, blasfemia blasfemiilor, Mircea Geoană a încercat să impună partidului criterii de integritate. Au fost ocupați cu răfuielile interne, întocmai ca și în primul an de mandat al lui Iohannis, când PSD a fost ocupat cu tranșarea luptei pentru supremație dintre Ponta și Dragnea.

În 2007, însă, PSD a dat atacul. După ce l-au asigurat pe Tăriceanu că îl vor susține în Parlament și Partidul Democrat a fost scos de la guvernare, Băsescu a fost suspendat. Doi ani, fostul președinte a asistat neputincios la dezmățul populist orchestrat de PSD și PNL, care avea să ne coste o prăbușire economică record.

În 2009, a fost o nevoie să facă pace cu social-democrații, după ce Tăriceanu a refuzat să intre la guvernare alături de PD pentru că nu a primit postul de premier. Guvernul PD-PSD a reprezentat o pace care a fost la un pas să-l coste câștigarea celui de-al doilea mandat. A fost un lung șir de compromisuri care i-au îndepărtat mulți susținători.

De abia în 2010, a reușit Traian Băsescu să marcheze primele victorii împotriva PSD. Însă, doar cu sprijinul unor oameni din interior. În primul rând, l-a susținut pe Victor Ponta pentru a prelua președinția partidului de la Mircea Geoană. În al doilea rând, s-a folosit de Gabi Oprea pentru a crea un partid - batalion disciplinar care a contribuit la majoritatea parlamentară necesară accelerării luptei anticorupție.

În 2012, PSD și-a luat revanșa. Căderea guvernulor Boc și Ungureanu, protestele de stradă, linșajul mediatic, noua suspendare și victoria în alegeri a PSD l-au obligat pe Traian Băsescu să accepte împărțirea puterii cu Victor Ponta, dar și cu oamenii aflați în spatele său. Așa s-a născut celebrul ”pact de coabitare.”

Etichete: dragnea , iohannis , blocare numire ministri

Pe aceeași temă

Rețelele lui Dragnea

Dăm prea multă importanță politicienilor și nu suntem suficient de atenți la păpușarii care îi mișcă

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale