Sari la conținut

Legile justiției. Rolul lui Iohannis și cum ne poate sancționa UE

Până pe 10 decembrie, potrivit planului coaliției, Parlamentul condus de liderii PSD și ALDE va adopta așa-numitul pachet al legilor justiției, legi despre care puterea susține că vor reforma sistemul judiciar, iar opoziția, magistrații și societatea civilă spun că vor institui controlul politic asupra justiției. A devenit evident că puterea nu va cere un punct de vedere de la Comisia de la Veneția, chiar dacă acest lucru înseamnă ignorarea recomandărilor Comisiei Europene, formulate atât în ultimul Raport MCV, cât și în cadrul întâlnirilor la nivel înalt. În aceste condiții, ce pot face cei care se opun legilor justiției? Și care este prețul pe care l-ar putea plăti toți românii pentru ca liderii PSD și ALDE să subjuge justiția în scopul albirii propriilor dosare?

florin iordache_govro

Sursă foto: gov.ro

Proiectele legilor justiției sunt planificate a fi finalizate până la sfârșitul acestei săptămâni de grupul intitulat, pompos, Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, grup condus de artizanul OUG 13, Florin Iordache.

Fiind vorba de o comisie specială, proiectele vor urma un traseu ușor simplificat, în sensul că nu vor mai ajunge spre raport la Comisiile juridice și spre avizare la alte comisii (art. 8 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului). În schimb, după ce sunt finalizate de Comisia Iordache, proiectele ajung la șefii celor două Camere care trebuie să ceară, în termen de maximum 5 zile, un aviz de la Consiliul Legislativ. Aici se impun două precizări: prima este că termenul în care Consiliul Legislativ trebuie să se pronunțe este stabilit de Birourile Permanente ale Parlamentului (potrivit Legii de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, nr. 73/1993), a doua, că avizul este consultativ și că absența acestuia nu împiedică defel continuarea procedurii.

După primirea avizului CL, proiectele sunt difuzate atât senatorilor și deputaților, cât și Guvernului, care pot formula amendamente în termen de 7 zile. De la expirarea termenului de depunere a amendamentelor, Comisia Iordache are la dispoziție alte 5 zile pentru a se pronunța, printr-un raport, asupra acestora.

Odată parcurs și acest pas, proiectele și rapoartele Comisiei Iordache sunt înscrise, atenție, „cu prioritate”, pe ordinea de zi a ședinței comune a celor două Camere. Cu alte cuvinte, față de proiectele obișnuite, dezbătute de comisiile permanente, proiectele marca Iordache vor ajunge mai repede la votul final, nefiind nevoie de proceduri separate în Camera Deputaților, respectiv Senat.

Ulterior, dacă președintele Klaus Iohannis va cere reexaminarea proiectelor de legi, procedura este iar scurtată, deoarece actele normative se întorc tot la Comisia Iordache, după care merg direct în plenul reunit.

Acestea fiind zise, este clar de ce a fost nevoie să fie înființată această comisie specială. În plus, pe lângă rapiditate, coaliția PSD-ALDE s-a mai asigurat de ceva: întreaga operațiune este coordonată de Florin Iordache, inginerul-jurist care și-a dat măsura obedienței în episodul OUG 13 și s-a dovedit, în mod constant, un înverșunat adversar al luptei anticorupție.

Să ne oprim un pic și asupra proiectelor în sine. Ajunse în Parlament de la Tudorel Toader, acestea au un aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, care a invocat vicii „grave” de fond, dispoziții neconstituționale și, ironie, transpunerea necorespunzătoare a unor decizii ale Curții Constituționale. Atât DNA, cât și Parchetul General au cerut respingerea în bloc a proiectelor, iar circa 4.000 de magistrați au solicitat retragerea pachetului de legi, despre care au spus că sunt „lipsite de motivare, retrograde și afectează independența justiției”.

Până acum, dacă este să ținem cont de declarațiile lui Florin Iordache, comisia specială a convenit asupra a două modificări majore. Prima se referă la procedurile de numire și revocare a procurorilor-șefi, proceduri în care aleșii au acceptat să fie păstrat președintele României, dar cu o condiție: acesta să poată refuza o singură dată și motivat. A doua privește acea direcție specială care urma să fie înființată pentru a-i ancheta pe magistrați, aleșii acceptând ca în loc de direcție să fie un serviciu în cadrul Parchetului General.

Aici, se impune o mică paranteză. Cei care ar putea vedea în păstrarea președintelui în procedura numirii/revocării un semn de bună-credință al coaliției PSD-ALDE, trebuie să știe că tocmai de această „concesie” se leagă Iordache atunci când explică senin de ce nu va fi sesizată Comisia de la Veneția. „Nu se impune solicitarea unui punct de vedere de la Veneţia pentru că preşedintele nu e exclus nici din procedura de numire, nici din procedura de revocare. Sigur, nu e nevoie. (...) Dacă în dezbateri se va cere şi schimbăm structural acest proiect, vom cere. La cum arată acum, nu se impune cererea unui punct de vedere de la Comisia de la Veneţia”, a precizat ministrul „altă întrebare”.

Dincolo de declarații, este de așteptat ca, atunci când Comisia Iordache va prezenta forma finală a proiectelor, să constatăm că sunt avansate și alte modificări decât cele vehiculate până acum. Nu de alta, dar merită remarcată o recentă declarație a lui Călin Popescu Tăriceanu, din care înțelegem că CSM a devenit și el o țintă, pe lângă DNA și Parchetul General. „Vedem cât de defectuos funcționează CSM. Lucrurile astea le cunosc de o bună bucată de vreme, pentru că la Senat, în urmă cu un an și jumătate, am înființat un grup de lucru pe Legile Justiției, când am observat că CSM este factorul principal de boicotare a oricărui demers de schimbare a Legilor Justiției, lucru care se dovedește mai pregnant în zilele noastre”, a susținut, luni, liderul ALDE.

Să vedem și ce poate face președintele Klaus Iohannis pentru a opri tăvălugul. După ce Parlamentul adoptă proiectele de legi, acestea pot fi atacate la Curtea Constituțională, în termen de două zile (art. 55 din Regulamentul ședințelor comune), de Guvern, Înalta Curte de Casație și Justiție, Avocatul Poporului, senatori sau deputați. După cele două zile, proiectele sunt trimise președintelui României spre promulgare. În acest moment, în maximum 20 de zile, Iohannis poate cere reexaminarea legilor sau poate sesiza Curtea Constituțională. În cazul reexaminării, este de așteptat ca Parlamentul să revoteze rapid legile, mai ales că, după cum am arătat mai sus, procedura este simplificată și scurtată. În cazul sesizării CCR, s-ar putea să dureze mai mult, chiar peste o lună, dacă Valer Dorneanu nu se grăbește foarte tare. Presupunând că Parlamentul revotează proiectele, respectiv că CCR respinge sesizare, președintele este obligat să promulge legile în maximum 10 zile.

Deci, cu totul, etapa promulgării durează de la 30 de zile în sus.

Dar, președintele mai poate face ceva în acest interval (de acum până la mijlocul lunii ianuarie): convocarea referendumului pentru justiție. Pe 2 noiembrie, când a vorbit despre legile justiției, Iohannis a precizat că obiectivul său principal îl constituie „păstrarea independenței justiției și păstrarea eficienței și eficacității sistemului de justiție”, drept pentru care a avertizat că va fi „foarte activ” și va folosi „absolut toate pârghiile și prerogativele prezidențiale”.

Pe 24 ianuarie, Klaus Iohannis a declanşat procedura pentru organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare, în care arăta că dorește ca „poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”. Pe 13 februarie, pe fondul aparentei calmări a crizei declanșate de OUG 13, Parlamentul a avizat pozitiv referendumul solicitat de șeful statului. Iohannis nu a mai parcurs, însă, pașii următori pentru convocarea consultării populare, iar surse prezidențiale au acreditat ideea că subiectul va fi repus pe tapet atunci când PSD și ALDE vor încerca, din nou, să paralizeze sistemul judiciar. Or, ce prilej mai bun decât legile justiției ar putea apărea?

În condițiile în care etapa avizării în Parlament a fost deja depășită, președintele ar putea emite și mâine decretul privind obiectul și data referendumului național. Apoi, Guvernul ar fi obligat (art. 48 din Legea 3/2000 privind organizarea referendumului) să stabilească, în termen de 10 zile, măsurile tehnico-organizatorice.

Cât despre preţul pe care l-ar putea plăti România și românii din cauza acțiunilor PSD-ALDE, să revenim un pic la avizul Comisiei de la Veneția, aviz pe care Iordache și ceilalți au decis să nu-l ceară. Ei bine, Comisia Europeană a cerut în mod expres ca legile justiției să nu fie adoptate fără consultarea Comisiei de la Veneția.

Ultima dată, a cerut-o negru pe alb, în Raportul MCV publicat acum o săptămână: „În general, un proces în care independența sistemului judiciar și punctul de vedere al acestuia sunt apreciate și luate în considerare în mod corespunzător, și în care se ține seama de avizul Comisiei de la Veneția, reprezintă o condiție prealabilă pentru sustenabilitatea reformei și este un element important în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de referință stabilite prin MCV”.

Anterior publicării raportului, când prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a întâlnit la Bruxelles cu ministrul Tudorel Toader, necesitatea consultării Comisiei de la Veneția a fost o temă de discuție, după cum recunoștea chiar oficialul român.

Ce se poate întâmpla dacă România continuă să ignore recomandările și cerințele partenerilor europeni? Păi, să ne amintim un pic din februarie 2017. În contextul OUG 13, Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german, i-a cerut președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, să-l convoace de urgență pe Sorin Grindeanu la Bruxelles, pentru a-i solicita să retragă nociva ordonanță. „În cazul în care Guvernul român refuză să răspundă la acest apel, va trebui aleasă altă cale. Comisia ar trebui să inițieze, în această situație, o procedură conform noului mecanism pentru asigurarea statului de drept. În cazul în care Guvernul nu cedează, România riscă pierderea drepturilor de vot la nivel european”, se arăta în scrisoarea oficialului german. Dacă s-ar ajunge la așa ceva, dincolo de faptul că am reuși să marcăm o premieră în peisajul european (sancțiunea nu a fost aplicată niciodată, deși există procedura), România ar deveni simplu spectator la masa deciziilor UE.

Apoi, mai recent, o analiză Stratfor a ridicat posibilitatea ca România să fie afectată de o condiționare a acordării fondurilor de respectarea statului de drept. Aceasta în contextul în care Germania a avansat propunerea ca țărilor care nu îndeplinesc standardele UE în domeniul statului de drept să le fie blocat accesul la banii europeni, iar oficialitățile de la București dovedesc lipsă de transparență.