Nu te teme, Tăricene!
Apelul lui Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu la blocarea de către Parlament a activității DNA este cea mai gravă, mai disprețuitoare declarație pe care a făcut-o acest om politic în cariera sa. În această declarație se regăsesc toate gafele și acțiunile care au făcut din Tăriceanu unul dintre personajele cele mai repudiate în mediul online, mai stimulatoare de limbaj ireverențios.
Pe site-ul Senatului, și nu de la tribuna Parlamentului, Tăriceanu a lovit la ceas de duminică seară, pe lună plină, la perigeu, cu un comunicat pe care-l semnează cu înălțimea funcției – de președinte al Senatului.
Folosirea site-ului însă este un truc, pentru că așa a considerat al doilea om în stat că poate să-și justifice gestul – acoperindu-se cu imunitatea parlamentară pentru o declarație pe care, la o adică, unii ar considera-o politică.
Popescu-Tăriceanu se teme de DNA, mai mult decât disprețuiește instituția care vânează marii corupți dintre marii demnitari ai țării. Este deja trimis în judecată pentru despăgubirile umflate acordate lui Paul Lambrino, pentru că a depus la DNA mărturie mincinoasă. Dosarul în care Bogdan Olteanu este acuzat că a primit mită pe când era președinte al Camerei Deputaților pentru ca Tăriceanu să-l numească guvernator al Deltei pe un fidel al lui Sorin Ovidiu Vântu îi dă târcoale lui Tăriceanu. Dosarul menționat e ca un cerc vicios, în care numele lui Tăriceanu revine – ca martor, ca mentor al lui Bogdan Olteanu, ca șef politic al lui Bogdan Olteanu. Iar zilele trecute, Vântu a scris pe blogul pe care și-l întreține în închisoare că a dat declarații noi despre dosarul guvernatorul Deltei. Marturisiri complete, spun surse judiciare, menite să recunoască faptul că a mituit înalți demnitari ai statului în 2008. Cu două milioane de euro. Se teme Tăriceanu!
În gândirea-i profund liberală, Popescu-Tăriceanu, fost premier, fost șef de mare partid, acum președinte de Senat, găsește de cuviință că Parlamentul, în ansamblul său, nu trebuie să mai dea curs solicitărilor DNA referitoare la ridicarea imunității politicienilor. Iar dosarele să bată pasul pe loc. Exact așa cum Varujan Vosganian (colegul de partid al lui Tăriceanu) stă la adăpost în Senat – dosarul în care este acuzat de procurori că l-a favorizat pe Ioan Niculae merge înainte, iar Vosganian candidează din nou, primul pe listele de deputați de la Iași, din partea ALDE. Vosganian este parlamentar din 1990. Este pe cale, cum s-ar spune, să-și recâștige imunitatea care-l ține departe de procurorii DNA. Dar formaţiunea pe care o conduce Tăriceanu, ALDE, se confruntă cu mari probleme. În primul rând, nu a trecut testul votului direct la alegeri parlamentare niciodată. Oricare ar fi creditul pe care i-l acordă sondajele de opinie, este important cum se va valida în scrutinul de la 11 decembrie această formațiune politică înființată în timpul legislaturii, oricât ajutor ar primi din partea PSD. În al doilea rând, problemele de imagine ale lui Tăriceanu nu vin doar din dosarele DNA în care-i este invocat numele, ci din interiuorul propriului partid. Cu ajutorul PNL, partidul lui Tăriceanu se descompune, parlamentari ai săi demisionează, dar nu înainte de a-l ataca pe Tăriceanu, căruia i se cere demisia cel puțin o dată pe săptămână. Devine interesant de urmărit cum anume se vor prezenta cei de la ALDE la alegerile de la 11 decembrie.
Pe vremea când era prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu nu se înțelegea deloc cu ministrul de atunci al justiției, Monica Macovei. Este un moment de care poate ar fi elocvent să ne amintim. La cererea avocaților lui Adrian Năstase, care era judecat pentru Trofeul calității (care în final l-a trimis la închisoare pe fostul lider PSD), Curtea Constituțională a decis că PNA (precursorul DNA) nu poate să-i cerceteze pe parlamentari. Cu Monica Macovei ministru și cu Traian Băsescu președinte-luptător anticorupție la vremea aceea (2005), Cabinetul Tăriceanu a schimbat legea după care funcționa PNA. Atunci s-a transformat în DNA, instituția care a preluat de la Parchetul General dosarele de corupție ale demnitarilor. Declarațiile lui Tăriceanu ca prim-ministru vorbeau despre decizia suverană a Parlamentului în această chestiune și nu arătau semne indubitabile de sprijin la adresa Monicăi Macovei. Când ordonanța Cabinetului Tăriceanu a ajuns la Parlament, a fost picată de senatori, iar cei ai PNL, al căror președinte era premierul de la acea vreme, nu au votat în favoarea guvernului. O altă instituție dinamitată tot în perioada în care Tăriceanu a fost premier, este Agenția Națională de Integritate, care, după ce Monica Macovei a fost remaniată din Guvern (singurul ministru căruia șeful Guvernului i-a cerut să plece în urma unei moțiuni simple care a trecut de Parlament), i-au fost slăbite puterile.
Tăriceanu spune acum că declarația sa de pe site-ul Senatului ar trebui să fie ca un turnesol pentru clasa politică, astfel încât să se aleagă apele – cine se raliază apelului său și cine nu. Chiar așa, este nevoie de o declarație asumată a fiecăruia dintre partide și a fiecăruia dintre parlamentari! Este nevoie ca fiecare politician care dorește să ajungă în viitorul Legislativ să declare, pe propria răspundere, dacă va apăra parlamentarii de dosarele DNA, astfel încât imunitatea pentru faptele penale de care se bucură acum politicienii să-i țină la adăpost. Călin Popescu Tăriceanu deja a făcut această declarație. Liderul ALDE, al doilea om în stat, vrea imunitate pentru faptele penale ale aleșilor pe perioada campaniei electorale. Vrea ca selecția din fața urnelor, pe care alegătorii trebuie s-o facă să fie cu ochii legați și cu urechile acoperite.
Asemenea șefului Senatului mai gândesc politicieni în România. Tăriceanu nu este singur. El este un simbol al discursului disperat că se stinge o lume din care el însuși face parte și pe care vreme de aproape 27 de ani a plămădit-o. Încet, încet crapă acest filon al rapacității politicienilor în promovarea exclusivă a propriilor lor interese. Pe nesimțite, generația celor cărora doar vorbele politicienilor le erau de ajuns și care se resemnau repede dispare. În câteva runde electorale, un apel precum cel pe care Tăriceanu a dat ordin să fie postat pe site-ul Senatului ca pe blogul său sau contul personal de facebook nu va mai fi posibil.
Pentru asta însă este nevoie de atitudine civică din partea cititorilor și de instituții puternice, precum DNA. Tăriceanu poate fi exponentul unei lumi plăsmuite în imaginar. Exact așa cum imaginară este și o obsesivă declarație a sa, aceea că România ar fi republică parlamentară. Sunt zeci și zeci de situații în care acest al doilea om în ierarhia statului a vorbit despre regimul politic din România confundând republica parlamentară cu cea semiprezidențială. De aici, poate, și marele sofism pe care l-a produs pe site-ul Senatului - să nu-i fie permis DNA să cerceteze corupții, fie ei și parlamentari. Nu doar separația puterii este încălcată, nu doar plasarea deasupra legii se produce prin acest apel, ci avem de-a face cu disperarea unui om ajuns față-n față, probabil, cu propriile-i slăbiciuni. „Go,go DNA!”, cum se spune pe site-uri și pe rețelele de socializare! Sau, altfel spus, „Nu te teme, Tăricene, vedem că ai probleme!”
