Sari la conținut

Drag ne-ar fi

La sfârşitul lui 2017, câţiva parlamentari din USR le-au împărţit exemplare din Ferma animalelor de George Orwell colegilor din PSD spre a le reproşa excesele neocomuniste (defăimare). Episodul a făcut deliciul programelor vesperale de ştiri TV, dând prilejul publicului larg să vadă cât de jos au ajuns, braţ la braţ, simţul-umorului şi apetenţa pentru citit în PSD (defăimare). Căci, după cum probabil că ţineţi minte, cadoul a fost tratat măcar ostil, dacă nu grobian, de senatori (defăimare). Ecaterina Andronescu s-a făcut de râs, motivându-şi refuzul prin faptul că avea deja o stivă de exemplare acasă (defăimare). Nicolae Moga a luat cartea şi a azvârlit-o scârbit, arătând ce părere are despre mizeriile astea care se joacă, nu se citesc, şi cărora li se spune, culmea, tot „cărţi” (defăimare). Şerban Nicolae a cules cartea de pe pupitru cu ajutorul unui şerveţel, ştiind cât de periculoasă e contaminarea cu literatură, şi a dus-o înapoi inundat de o silă pe care n-a avut-o faţă de cărţile din care plagiase pentru lucrarea de doctorat (defăimare). Nu se ştie cum, un exemplar a migrat dinspre Senat spre Camera Deputaţilor, unde a intrat în posesia lui Liviu Dragnea. Om studios din fire, preşedintele PSD nu numai că a citit din scoarţă în scoarţă cartea lui Orwell, dar s-a gândit la rapida ei punere în aplicare. Mai ales că anumite lucruri de acolo erau în deplină consonanţă cu ideile dumisale.

171112_TSD_CONGRES_17_dragnea INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Aşa a apărut preocuparea pentru o lege a defăimării care să le pună căpăstru celor care vor răul ţării. Se ştiu dumnealor: în principal opozanţi cumpărabili prin filiere sorosiste (sau de Soros în persoană), europarlamentari care nu vor să laude ţara care i-a trimis acolo (de parcă asta le-ar fi misiunea), rezistenţi de prin pieţele ţării care-i spun puroiului „puroi” şi nu vor să-i spună „diamant”. Toţi aceştia şi alţii ca ei merită o lege care pare clocită în incubatorul orwellian pe nume Ministerul Adevărului. Poate că asta o va calma pe Monica Macovei şi-o va face să-şi catifeleze discursul şi părerile, socoteşte Liviu Dragnea. Metoda face parte dintr-un sistem de măsuri care poartă numele generic „a scoate patul din casă ca să nu te mai înşele nevasta” – sau, mă rog, persoana cu care te afli în uniune consensuală. Spune aşa Liviu Dragnea: „Aceşti oameni, gen Monica Macovei şi alţi parlamentari, aduc foarte multe deservicii şi noi din cauza asta pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu câştigăm absolut nimic”. Geamănul lui Liviu Dragnea într-ale democraţiei stacojii, Călin Popescu-Tăriceanu, adaugă ultragiat: „Declaraţiile se fac cu o uşurinţă nepermisă, iar interesul naţional şi imaginea României sunt afectate”.

Carevasăzică, din cauza asta suferă România. Nu fiindcă are în fruntea Senatului şi a Camerei Deputaţilor doi oameni cu probleme penale. Nu fiindcă prin PSD bântuie sindromul plantatorului. Nu fiindcă cercetaţii penal pleacă bine mersi în Madagascar (zis şi „Măi, da’i găşcar”) sau Costa Rica. Nu fiindcă ţara e împânzită de directori de instituţii şpăgari şi de agenţi ai fraudei îmbrăcaţi în costum de îngeraş. Nu fiindcă sistemul ei academic a fost virusat de o mafie a doctoratelor care aduce impostori în poziţii-cheie şi suspendă ierarhia meritului. Nu fiindcă spitalele arată cum arată, iar staţiile de metrou promise bucureştenilor au ajuns de mult subiect de glume şi de graffiti. Nu fiindcă puşcăriaşii ies de la răcoare fiindcă au simulat scrisul cărţilor. Nu fiindcă nu avem o autostradă terminată după aproape treizeci de ani de piaţă liberă. Nu fiindcă stăm cel mai rău la criteriul analfabeţilor funcţional. Nu fiindcă avem miniştri care n-ar trece un examen riguros de limba română. Nu, nici vorbă. De vină nu sunt cei care produc răul, ci cei care-l semnalează – aşa arată doctrina Dragnea-Tăriceanu. La fel, nu delapidatorul merită arătat cu degetul, ci reporterul care investighează şi descoperă furtul.

Pe unul dintre bannerele ridicate în Piaţa Victoriei la protestele din iarna trecută se putea citi „I can’t, bă, Liviu”, derivatul lui „I can’t believe you” şi răspunsul la sloganul PSD „Îndrăzneşte să crezi”. Pe un altul scria „Drag ne-ai fi la puşcărie”. Ca inspiraţie şi umor, cele două sunt greu de departajat. Iar dacă-l aleg pe al doilea, o fac doar pentru că serveşte mai bine intenţia unei agende parodice. O agendă plină de măsuri drastice împotriva celor pe care Liviu Dragnea îi consideră defăimători. Asta dacă mai sunt printre cei vii. Dacă nu, există ace şi pentru cojoacele lor postume. Prin urmare:

Drag ne-ar fi să vedem cărţile lui Emil Cioran scoase din biblioteci, din librării şi din listele bibliografice.

Drag ne-ar fi să-l vedem pe Caragiale eliminat din istoria literaturii române, cu piesele scoase din repertoriul teatrelor şi cu institutul de artă teatrală rebotezat cu numele unei persoane docile şi binevoitoare faţă de ţară.

Drag ne-ar fi să-l vedem pe Mihai Eminescu luat pe sus, decupat din manuale şi trecut frumuşel la index, ceea ce-l va obliga pe criticul Alex Ştefănescu să-şi sisteze ciclul de interpretări ale poeziilor eminesciene din România literară şi să se intereseze dacă nu cumva a scris şi Eugen Nicolicea ceva susceptibil de exegeză.

Drag ne-ar fi să ne vedem scăpaţi şi de Brâncuşi, mai ales c-am mai dat şi bani în trecut pentru recuperarea unei creaţii criticate vitejeşte de oameni care cred că Bulgari e o marcă de parfum bulgăresc şi că Însemnare a călătoriei mele a fost scrisă de Sile Dinicu Golescu.

În fine, drag ne-ar fi ca legea defăimării să rămână ceea ce este: un abuz al gândului şi un gând abuziv. Când cineva îţi spune că lucrurile nu sunt în regulă, sănătos e să vezi cum poţi îndrepta ce e rău, nu să-i dai în cap celui care aduce vestea (sigur, pare un scenariu SF ca răul să îndrepte răul, dar România e, cum ştie toată lumea, originală). Când medicul îţi spune că e ceva în neregulă cu tine, se cuvine să ştii că nu te defăimează, ci îţi vrea binele. Iar dacă toate lucrurile astea sunt apă de ploaie pentru Liviu Dragnea şi ai lui, n-ar fi rău să arunce o privire pe statisticile internaţionale care ne prezintă exact aşa cum suntem. Fără să ne defăimeze. Înainte de-a încăleca pe bidiviul roşu şi de-a galopa în fruntea ţării înapoi în comunism, el ar trebui să citească, dacă tot a prins drag de slova tipărită, şi Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite ale Americii, ratificată în 1791. Îi las plăcerea descoperirii.