Sari la conținut

PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Poezia pamblicarului celălant

Sătule să-i desfete pe zeii din Olimp şi să danseze cu Apollo, muzele au coborât pe pământ, dornice să vadă care sunt variantele de loisir ale muritorilor şi cum arată echivalentele telurice ale pădurilor din Helicon şi Parnas. Trei dintre ele, Calliope, Erato şi Euterpe, şi-au amintit că au drept preocupare comună poezia şi au organizat o descindere în folosul ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa. Domnul Popa e un torţionar asiduu al limbii române, pe care o striveşte sub carâmb cu fiecare prilej. Asta însă nu-i inhibă avântul poetic, mai cu seamă când Academia de Studii Economice din Bucureşti împlineşte 105 ani de la înfiinţare, iar ministrul e invitat să se adreseze de la microfon auditoriului strâns în aula magna. În acelaşi timp, prin măsurile luate împotriva celor pe care ar trebui să-i slujească, Valentin Popa se alătură demnitarilor care cred că dacă ai demnităţi, poţi să-ţi suspenzi demnitatea. Şi nici măcar imaginaţia nu e aliatul de nădejde al ministrului. Dacă ar fi fost, l-ar fi prevenit că acronimul ASE poate fi citit ca începutul formulei „A SE slăbi” şi nu l-ar fi lăsat să se expună atât de mult ridicolului.

VALENTIN_POPA_180129_AUDIERE_CABINET_DANCILA_012_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_1

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Prin grija site-ului recorder.ro şi a câtorva televiziuni care au preluat filmul de pe site, românii au constatat că Valentin Popa şi-a învins tracul celui care, conform propriei mărturisiri, n-ar avea întotdeauna cuvintele la el. Revirimentul e vizibil şi trebuie salutat ca atare. Sigur, poate că unii s-ar fi aşteptat ca ministrul să nu fie excesiv de zglobiu tocmai când mari instituţii de învăţământ superior din ţară îi reproşează managementul neperformant şi nedreptăţile comise în legătură cu cele opt universităţi care vor primi mai puţini bani în anul 2018-19, ca urmare a reducerii cifrelor de şcolarizare pentru studiile de licenţă, masterat şi doctorat. Ce nu ştiu cei care emit obiecţii e că nu te poţi să te pui cu muza. Iar cu muzele, nici atât. Grupându-se în jurul lui Valentin Popa, cele trei purtătoare de inspiraţie descinse din Olimp l-au somat să profite de prezenţa lor şi să fericească publicul. Mai docil decât premierul, ministrul Popa s-a supus somaţiei şi a livrat ceva care, în lipsa unui termen mai potrivit, ar putea trece, la o adică, drept „poezie”.

Aşa cum s-a putut convinge toată lumea, valoarea poetică a lui Valentin Popa riscă să fie sub valoarea lui de manager, ceea ce nu-i deloc simplu. Pe de altă parte, hazul fără voie nu are nevoie de muză, ceea ce explică viteza cu care s-a prăbuşit ministrul în penibil, în aplauzele mai degrabă jenate ale celor siliţi să-l asculte recitând. Fiindcă poezia lui Valentin Popa e demnă de brigăzile săteşti de pe vremuri şi constă într-un ghiveci de cacofonii, cuvinte profund nepoetice, rime stângace (verb cu verb, adjectiv cu adjectiv etc.) şi tentative eşuate de umor. Nici măcar indulgenţa premeditată a juriilor de la Festivalul Naţional „Cântarea României” n-ar fi lăsat să treacă mai departe o versificare atât de sărăcuţă şi un asemenea bătut de apă în piuă.

Neavând de tăiat nicio „pamblică”, ministrul Valentin Popa a atacat „celălant” registru al prezenţei sale publice: înşirarea de cuvinte „ce din coadă au să sune”. A făcut-o cu un zâmbet complice, de frezor care forţează uşa fabricii cu zece minute înainte de închiderea programului de lucru şi dă pe gât una mică la prima speluncă ieşită în cale. Surâsului ministerial i s-a răspuns cu un rictus din partea muzelor, care nu-şi închipuiseră, bietele de ele, că bătuseră atâta drum pentru următoarele:

Se cuvine, dragi prieteni, ca la ceas aniversar

Să-i cinstim pe-aceia care la ASE fost-au făurari.

Pe acei ce-au pus sămânţa şi au tras din greu, cu spor,

De la domnul Davidoglu pân’ la domnul Istudor.

Pe toţi ce-au împins ştacheta spre înalturi, către zări,

Ca ASE-ul să răspundă miilor de provocări.

Care-au îmbinat tradiţii c-un învăţământ modern,

Ducând faima Academiei şi intern, dar şi extern.

Lor, a noastră admiraţie şi nu ştiu dacă contează,

Cică toate se-mplini-vor dac-un Popă le urează.

Dacă muzele n-au părut încântate de lirica valentinpopistă, în public s-a distins un cetăţean care, deloc stingherit de ceea ce auzise, ca alţi participanţi, a însoţit momentul poetic cu nişte aplauze largi, de tipul celor promovate pe vremuri la congrese şi plenare de Emil Bobu. Din două, una: fie omul era surd, fie auzea bine şi ţintea o promovare cu sprijinul ministrului. Calliope, Erato şi Euterpe, în schimb, au pierdut din vedere un lucru important: că în pauzele de politică şi decizii împotriva poporului, în intervalele dintre sforării şi mişmaşuri, PSD hrăneşte şi se hrăneşte cu poezie. O dovedeşte producţia absconsă a Gabrielei Firea, pe care Nicolae Manolescu a avut grijă s-o escorteze în Uniunea Scriitorilor, spre a o aşeza în rând cu Foarţă, Blandiana, Brumaru, Iuga, Soviany, Mălăncioiu, Cărtărescu şi Dimov. O dovedeşte chiar mai bine osanaua neruşinată pe care i-a închinat-o Mircea Cosma lui Victor Ponta. Mai ţineţi minte?

Victor, o galaxie română-n devenire

Răsare-n universul zidit de răstigniri,

Pe temelie veche, de piatră şi jertfire,

El reînalţ-o ţară a vechilor români.

Pe viitor, stimate şi delicate muze, vă rog să vă odihniţi prin codrii din Helicon şi din Parnas. Nu mai vizitaţi România şi nu mai poposiţi lângă fruntea încinsă a politicienilor-poeţi. Fiindcă voi plecaţi şi încingeţi iarăşi hora cu zeul-Soare, pe când noi rămânem cu ei pe cap şi la cârma ţării. Şi habar n-aveţi cât e de rău.

Pe aceeași temă

Risc de monumentalizare

Într-un timp care privilegia şopârla, aluzia şi limbajul esopic, Cristian Ţopescu a fost, alături de Sanda Ţăranu şi...