Canionul 7 Scări, o minunăţie a naturii

Data publicării:
CANION 7 SCARI

Vâltoarea apei este primul lucru care îi atrage pe cei mai mulţi turişti atunci când aleg să vină la Canionul 7 Scări. Locul este un defileu săpat de râul şi ploaia în calcarele versantului vestic al Munţilor Piatra Mare. Cheile au o lungime de 160 de metri şi sunt cele mai spectaculoase din zonă. Pe lângă cascadă, canionul impresionează şi prin peisaj, care îl face unic in Europa. Turiştii care vin aici sunt impresionaţi.

"Superb! E o zonã care trebuie văzută. E păcat să nu fie văzută. E amenajată, se merge în siguranţă", a spus un turist.

După ce a fost renovat, Canionul 7 Scări a fost deschis publicului larg în luna octombrie 2013. De atunci, a fost vizitat de peste 17.000 de turişti.

Accesul până la baza canionului se face din Drumul Naţional 1, în zona Dâmbu Morii, pe un drum care se parcurge în 45 de minute. În alte 25 de minute ajungi la 1.000 de metri altitudine. Scările sunt înclinate pentru un acces facil. Odată ajunsi aici, priveliştea este spectaculoasă.

"Un canion săpat de ape în calcare jurasice. Străbaterea canionului se face printr-un sistem de scări şi pasarele, nouă la număr. Canionul este foarte înalt, este destul de îngust, iar căderile de apă sunt paralele cu scările pe care urcaţi. Iar din acest punct de vedere toţi turiştii sunt foarte enuziasmaţi", a spus Cristian Popa, şef serviciu Regia Pădurilor Săcele.

Turiştii care vin în zonă găsesc diferite posibilităţi de cazare. Pe valea de la Dâmbu Morii, la o pensiune de trei stele, o noapte de cazare în cameră dublă costă 185 de lei, cu mic dejun inclus pentru 2 persoane. Managerii pun la dispoziţia turiştilor şi posibilităţi de relaxare şi divertisment, după o zi petrecută în natură.

Biletul de intrare la Canionul 7 Scări este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. În viitor, la baza canionului, va fi amenajat şi un sistem de tiroliană cu o lungime de 2 km, prin pădure.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...