Poliţistul scriitor şi-a lansat cartea în prezenţa premierului României

Data publicării:
CARTE GODINA

Peste 250 de persoane au venit la lansarea cărţii lui Marian Godină, peste aşteptările organizatorilor evenimentului. Unele dintre ele au aşteptat afară să îl cunoască pe agentul care schimbă imaginea poliţiei.

"Nicăieri pe facebook nu spune că în limita locurilor disponibile, că e sala mică, că are o anumită capacitate... Pur şi simplu că e lansare de carte. Chiar nu mă aşteptam. Am mai fost şi altă dată la lansări de cărţi şi nu mi s-a întâmplat aşa ceva", spune un participant.

Până şi autorul a fost surprins de amploarea evenimentului. S-au vândut deja 20 de mii de exemplare ale cărţii iar la lansarea oficială l-a avut alături pe premierul Dacian Cioloş.

"Sincer, nu mă aşteptam să ia aşa o mare amploare acest fenomen, acum câteva săptămâni mă gândeam dacă va fi necesară o lansare a cărţii, iar acum mă aflu aici, în prezenţa premierului României", Marian Godină, agent la Poliţa Rutieră Braşov. 

"Nu mă surprinde faptul că domnul Godină devine un simbol. Fenomenul Marian Godină ar trebui să fie o lecţie şi pentru Poliţia Română, care probabil că la început a fost ezitantă, sper să înţeleagă că o comunicare autentică, sinceră şi bine făcută e în interesul unei instituţii care se vrea şi care este în serviciul public", Dacian Cioloş, premierul României.

Cititorii au stat minute în şir la coadă ca să obţină un autograf de la cel mai popular poliţist român.

"E o excepţie în lumea asta. Să sperăm că nu va fi singura şi vor apărea şi alţii, la fel de cinstiţi şi de oneşti ca el, nu scriitori neapărat", spune un participant.

Reporter: Cristna Sbîrn / Redactor: Ana Caracaleanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...