Andreas Calcan, din fotbalist preferat, în jucător criticat

Data publicării:
calcan

"N-a ţinut de minge, nu a pasat mai repede, nu şi-a creat ocazii, nu şi-a scos un adversar din joc, adică numai static, n-a cerut mingea pe spaţii, ceea ce facem la antrenament, şi atunci normal că, dacă nu faci ceea ce-ţi spun eu, nu joci", a declarat tehnicianul.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că până la Crăciun se vor disputa şi primele două etape din retur. Astfel, "şepcile roşii" şi-au făcut calculele pentru o vacanţă de iarnă mai liniştită.

"Noi vrem să nu ne rupem de plutonul care este peste linie. Adică să fii în acel grup şi să poţi să intri în vacanţă cu punctele necesare, la un punct, la două puncte faţă de locurile 12, 13", a mai spus antrenorul Universității.

"U" Cluj ocupă locul 16 în clasamentul Ligii I, cu 10 puncte acumulate în 14 etape, la 4 puncte distanţă de primul loc neretrogradabil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri