Cu vântul în vele. Windsurfingul depinde de un vânt prielnic 

Data publicării:
Windsurfing

Plăcile aluneca pe apă asemenea unor bolizi puternici. Dar motorul nu este unul complicat, ci vântul. Fără el, windsurferii nu pot experimenta senzațiile tari simțite pe parcursul orelor de navigat. Se întâmplă pe Lacul Suitghiol, scena pe care velele dansează în fiecare zi de vară.

Viteza pe care plăcile o prind atunci când au parte de un vânt bun sunt uluitoare. Amatori sunt mulți, chiar dacă 2 zile de curs costă nu mai puțin de 200 euro. De la mic la mare, cu toții vorbesc cu zâmbetul pe buze când vine vorba de windsurfing.

Nicolae și Andrei Iosif, tată şi fiu sunt doi practicanți deja experimentați de windsurfing și vin în fiecare vară tocmai de la Ploiești ca să se bucure de sportul nautic.

Chiar dacă windsurfingul este la început în România, iar școlile de profil le poți număra pe degete, specialiștii sunt fericiți că-și pot desfășura activitatea într-un cadru deosebit.

Windsurful este sport olimpic din 1984 și poate fi practicat în cele mai bune condiții în din martie până în octombrie.

reporter: Paul Greavu
operator: Alexandru Șerbănescu 

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Mizele din spatele desemnării lui Adrian Veștea. Cum vrea Nicușor Dan să blocheze anticipatele și să izoleze...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme