Preşedintele României, la biserică împreună cu soţia

Data publicării:
iohanis la biserica

sursa foto: facebook.com

Şeful statului a ajuns la biserică la ora 10.30 şi a participat la toată slujba. Lui şi soţiei le-au fost rezervate locurile din faţa altarului.

Doamna Carmen Iohannis a venit îmbrăcată lejer, soţul ei preferând o ţinută mai sobră. 

Familia Iohannis a respectat toate ritualurile bisericii romano-catolice. 

Doamna Iohannis a scris şi o rugăciune Sfântului Anton de Padova, serbat ieri, de credincioşii catolici, după cum ne-a declarat Monseniorul Ieronim Iacob, vicar Episcopal de Dobrogea.

După o oră de rugăciuni, au rămas câteva momente în biserică şi au discutat cu preotul paroh.

La plecare, Klaus şi Carmen Iohannis i-au salutat pe enoriaşii prezenţi şi apoi s-au întors la vila de protocol din statiunea Neptun.

Şeful statului se află de vineri seara pe litoral. El a jucat o partidă de tenis de câmp cu prietenii apropiaţi. Klaus Iohannis a împlinit 56 de ani, sâmbătă. Este prima aniversare pe care o serbează în calitate de preşedinte. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri