Aglomeraţie la saloanele de coafură din Craiova

Data publicării:
301213 COAFURA

Mai este puţin până la noaptea dintre ani, iar doamnele şi domnişoarele vor să impresioneze cu aspectul lor. Agendele de programări sunt aproape pline în saloanele de înfrumuseţare. E mare bătaie pe orele încă libere ale specialiştilor în coafură, manichiură şi masaj, iar administratorii centrelor de înfrumuseţare spun că programările trebuie făcute din timp.

Roxana este una dintre domnişoarele care preferă ca la petrecerea de Revelion să aibă o coafură perfectă. Iar pentru asta este nevoie de prezenţă într-un salon specializat. Cele mai bune sfaturi le primeşte chiar de la specialişti.

După câteva zeci de minute, coafura este gata.

Agendele cu programări ale saloanelor de înfrumuseţare s-au umplut încă de la începutul lunii. Angajaţii vor lucra până în seara de 31 decembrie.

“Este o perioadă aglomerată. Sunt programări până pe 31 seara. Sunt multe programări pentru vopsit, pentru tuns şi mai ales pentru coafat”, spune Ionuţ Dincă, hair stilist.

Specialiştii în domeniu sfătuiesc doamnele şi domnişoarele şi în legătură cu ce coafuri trebuie să adopte în funcţie de ţinută, dar şi de locul unde îşi petrec Revelionul.

Pentru a face faţă tuturor solicitărilor din această perioadă, administratorii saloanelor de înfrumuşetare şi-au prelungit programul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998