CS Universitatea, la primele meciuri

Data publicării:
170713 cs univ meciuri

CS Universitatea Craiova joacă astăzi şi mâine primele două meciuri amicale, care se vor desfăşura la Bucureşti. Antrenorul echipei, Erik Lincar a spus că, cel mai probabil, unul dintre meciuri se va juca cu porţile deschise.

“Craiova merită o echipă la Liga I şi eu îmi doresc şi sunt aproape sigur că voi reuşi să îndeplinesc acest obiectiv”, a precizat Erik Lincar

Promovarea în primul eşalon competiţional este obiectivul principal al antrenorului Erik Lincar.

„Vom avea două jocuri amicale, după care se va pleca în cantonamentul din Serbia”, spune Lincar

Pe 5 august, echipa se va reuni la Craiova, unde va continua perioada de pregătire până la începerea campionatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri