Emilian Frâncu, primarul din Râmnicu Vâlcea, a fost eliberat

Data publicării:
190913 emilian francu

Primarul din Râmnicu Vâlcea a fost eliberat, după cinci luni de închisoare. Emilian Frâncu a revenit, ieri seară, în oraș, şi-a vizitat colegii din organizaţia municipală a PNL şi a anunţat că are planuri mari pentru primărie. Edilul din Râmnicu Vâlcea a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru fapte de corupţie.

Emilian Frâncu are gânduri mari pentru primărie si vrea sa continue proiectele începute în timpul mandatului său. Conform legii, se poate întoarce în funcția de primar dacă instanța nu a dispus o interdicţie expresă în acest caz.

Colegii din organizația municipală a PNL s-au bucurat să îl revadă.

Locuitorii orașului Râmnicu Vâlcea au aflat şi ei de decizia instanței şi că primarul lor a fost eliberat.

Tribunalul București l-a găsit vinovat de luare de mită şi i-a dat 4 ani de închisoare cu suspendare. Decizia instanței nu este însă definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Face bani din gunoaiele altora. Cum reușește o tânără să câștige mii de dolari pe lună datorită unui hobby
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de la moartea lui Whitney Houston. Cu 30 de minute înainte să fie găsită fără viață vorbise la telefon...
Film Now
Angelina Jolie, seducătoare într-o rochie transparentă cu paiete. Actrița a atras toate privirile pe covorul...
Adevarul
Momentele în care omenirea a fost la un pas de al Treilea Război Mondial
Newsweek
Confirmări la plata pensiei pe card, în timp real. Care bănci au virat deja pensia pe februarie?
Digi FM
Mihai Leu ar fi împlinit 57 de ani. Soția sa, declarații sfâșietoare despre prima aniversare fără el: „Dorul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care sunt simptomele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea HPV: "Nu dă semne decât în forme...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Reacția dură a lui Sean Connery când i s-a propus rolul Hannibal Lecter din "Tăcerea mieilor". Morgan Freeman...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online