Radiografii încurcate la spital

Data publicării:
080514 RADIOGRAFIE

Situaţie gravă la spitalul din Târgu Jiu. Medicii i-au făcut unui copil o radiografie la mână iar peste trei zile, când mama l-a dus să îi pună braţul în ghips, doctorii i-au arătat una făcută la cap. Au încercat chiar să o convingă pe mama copilului că fiul ei avea o afecţiune craniană. În final, medicul şef al secţiei a recunoscut că se mai întâmplă astfel de erori, din cauza personalului insuficient.  

Mama băiatului de 10 ani l-a dus la spital pentru că avea osul mâinii fisurat. Medicii i-au făcut radiografie, i-au pus atelă şi au decis că trebuie să îi pună braţul în ghips peste câteva zile. Când au revenit, medicii i-au arătat o radiografie făcută la cap.

"O ţineau tot pe a lor că nu şi nu, că nu a făcut copilul la mână şi a făcut la cap. Atunci am zis că nu sunt nebună, am venit cu copilul,cu mana , nu cu capu şi în plus copilul meu are atelă la mână”, a povestit mama baiatului.

Vinovatul a fost găsit rapid: asistentele care au scris numele copilului pe două radiografii, una la cap şi alta la mână. Nimeni nu şi-ar fi dat seama dacă mama copilului nu cerea explicaţii.

„Se mai intampla uneori pentru că pacienţii sunt nerăbdători. Programul se supraaglomereaza, personalul nu este sufficient şi la sfârşit când fiecare trebuie să-şi lase lucrurile descurcate pentru cealaltă tură, la uşă sunt alţi pacienţi care aşteaptă”, a precizat Ioana Mitrulescu, şeful secţiei Radiologie

Ce-i drept, la secţia radiologie a spitalului din Târgu Jiu lucrează 10 medici şi 20 de asistente, jumătate din personalul necesar. Directorul ştie care este problema şi ezită să dea el sancţiuni.

Tiberiu Tătaru, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu

"Este vorba de o eroare umană datorată volumului mare de muncă, în acest moment toată situaţia se află la oficiul juridic pentru stricta analiză şi pentru a evidenţia motivele care au dus la acest aspect."

Din spitale din România lipsesc acum 12 mii de asistente şi 6 mii de infirmieri şi brancardieri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Pensia medie - 2.821 lei, pensia de urmaș - 1.524 lei, de invaliditate - 1.084. Vești rele pentru pensionari
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...