Salina Ocnele Mari, în casă nouă. Salina are acum o suprafaţă dublă, iar spaţiile de agrement au fost modernizate

Data publicării:
050615 salina

Salina de la Ocnele Mari, una dintre cele mai apreciate din România, s-a mutat în casă nouă. După şase luni de amenajare, noile galerii de vizitare au fost dechise pentru public. Salina are acum o suprafaţă dublă, iar spaţiile de agrement au fost modernizate. La Ocnele Mari se află şi cea mai mare biserică subterană din România.

Aproximativ 500 de vizitatori pe zi în timpul săptămânii şi câteva mii în weekend. Afluxul tot mai mare de turişti a dus la decizia relocării. Suprafaţa salinei este acum dublă şi măsoară peste 30.000 de metri pătraţi.

Turiştii veniţi zilele acestea la salină au avut parte de o surpriză. Nu ştiau nimic de mutare.

Cea mai mare biserică subterană din România poate fi vizitată tot în salina de la Ocnele Mari. Poartă hramul Sfintei Varvara, cunoscută ca fiind ocrotitoarea minerilor.

Recordul de vizitatori a fost atins în acest an în săptămâna "Şcoala Altfel”, când aproape 3.000 de turişti au vizitat zilnic salina. Chiar dacă majoritatea sunt copii, administratorii spun că nici adulţii nu se plictisesc.

Pentru salina de la Ocnele Mari urmează sezonul cel mai aglomerat, lunile iulie şi august. Intrarea costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru studenţi şi copiii cu vârsta până la 7 ani. Salina este deschisă zilnic, în intervalul 09-17.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...