Surprize la reunirea CS Universitatea Craiova

Data publicării:
170614 REUNIRE CSU

Surprize mari la reunirea celor de la CS Universitatea Craiova. Noul antrenor Jerry Gane a avut la dispoziţie mai mulţi jucători noi faţă de cei care au terminat campionatul în urmă cu 9 zile. În acest fel, conducerea clubului a schimbat lotul din temelii.  

Pe lânga cei cinci jucători la care a renunţat deja, Pop, Latinovic, Dragu, Precup şi Vandelanoitte, conducerea a decis să întrerupă colaborarea cu Marian Cârjă, Florin Pătrascu, Răzvan Patriche, Adrian Ionescu, Dacian Varga, Silviu Izvoranu, Albert Voinea şi Ionuţ Şerban. Macedoneanul Tome Kitanovski, sârbul Zoran Ljubinkovic şi lituanianul Valskis au şi ei zilele numărate în Bănie. Şi situaţia lui Pleşan este una neclară, el fiind la final de contract, iar până acum nu s-a ajuns la nicio înţelegere pentru prelungire. Pe lângă cei rămaşi, la prima şedinţă au participat şi o parte dintre noii veniţi la echipă. Printre aceştia Cătălin Straton, Cosmin Frăsinescu, Alexandru Mateiu, Ovidiu Dănănae, Alexandru Neacşa, Alexandru Băluţă, Nicu Bancu şi Sebastan Achim. În zilele următoare sunt aşteptaţi să ajungă şi jucătorii din Portugalia, Kay şi Nuno Rocha. În schimb, ieşenii Adrian Avrămia şi Andrei Herghelegiu trebuie să aştepte până la finalul acestei luni pentru a încheia conturile cu formaţia din Moldova.

În zilele următoare este posibil ca şi alţi jucători să se alăture lotului pregătit de Gane. Craiovenii se vor pregăti pe plan local până pe 23 iunie, urmând ca a doua zi să plece într-un cantonament de două săptămâni în Austria şi Slovenia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Miercuri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii, în funcție de banca la care au cont?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine