Omagiu pentru îngeri

copii lumanari

Cu lacrimi în ochi şi durere sufletească. Aşa au fost miercuri seara zeci de părinţi care au participat la o slujbă specială pentru comemorarea bebeluşilor care au murit înainte de vreme.

Roxana a trecut prin această experienţă nefericită de curând, iar lipsa bebeluşului ei a devastat-o. Găseşte, însă, alinare atunci când se uită spre cer şi ştie că fetiţa ei o veghează.

Roxana Diaconu, mamă de înger: „Am născut prematur, la şase luni şi două săptămâni, o fetiţă. A trăit, am stat şi eu cu ea în spital şapte săptămâni şi a murit."

Şi Ana Maria a trecut prin această durere. Deşi Alessia a murit acum şase ani, mama ei simte pierderea ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Găseşte însă alinarea în băieţelul ei de cinci ani, care-i aduce bucurie şi putere.

Ana Maria Popovici, mamă de înger:A venit la momentul potrivit şi mi-a alinat durerea. Este foarte greu. Numai cine nu trece prin asta nu înţelege şi mă motivează să merg mai departe."

La eveniment nu au participat doar părinţii de îngeri, ci şi oameni care pur şi simplu au vrut să le fie alături în aceste momente grele din viaţa lor.

Parcă mă încearcă acelaşi sentiment de gol imens şi ceva care nu se poate înlocui cu nimic niciodată" a spus un gălăţean.

Cei care au organizat acest eveniment ştiu că durerea părintească după moartea unui copil este înţeleasă doar de cei care au trecut printr-o astfel de experienţă.

Gabriela Istrate, organizator: „Am găsit părinţi care vorbesc aceaşi limbă cu noi pentru că deobicei lumea te marginalizează când treci printr-o astfel de durere şi mulţi te ocolesc, nu prea înţeleg."

„Ziua Internaţională a Comemorării Bebeluşilor şi a Copiilor" s-a aflat la cea de-a treia ediţie.

Manifestarea s-a desfăşurat simultan în Statele Unite, Canada, Australia, Japonia, dar şi în câteva ţări europene.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Luigi David

Editor web: Dana Costache

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate