Criza vaccinului antirabic, fără soluție. DSP Iași nu știe când vor ajunge dozele cu ser, se așteapă decizia Ministerului Sănătăţii

Data publicării:
VACCIN ANTIRABIC

Pentru 230 de oameni din judeţul Iaşi care au fost muşcaţi de animale, consultaţia zilnică la telefon ţine loc de tratament. Spitalul de Boli Infecţioase a epuizat stocurile de vaccin antirabic de pe 23 octombrie, iar de atunci pacienţii au fost trimişi acasă fără să fie imunizaţi, deşi procedura este obligatorie.

"A zis că nu are vaccin. Mă tem, mă tem că-s bătrână şi la anii ăştia s-ar putea întâmpla ceva. Să aducă vaccinul să mi-l facă," povesteşte pacienta.

"Dânşii au o disperare şi pe bună dreptate, că nu ştiu ce se va întâmpla. Necazul este că perioada de incubaţie, adică perioada care se scurge între momentul care intră virusul în organism prin intermediu muşcăturii şi momentul în care apar primele semne de boală uneori se întinde şi la câteva luni," a spus Daniela Leca, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Medicii infecţionişti spun că au trimis nu mai puţin de patru adrese către Direcţia de Sănătate Publică şi trei către Ministerul Sănătăţii, dar fără rezolvare.

Maria-Alexandrina Grădinaru, coordonator cabinet antirabic: "riscurile sunt pentru cei din mediul rural de a face rabie din păcate. O boală cu deces din momentul declanşării bolii în maxim 10 zile de la declanşarea bolii."

De o lună de zile, Spitalul de Boli Infecţioase nu mai are vaccin antirabic pe stoc pentru că Ministerul Sănătăţii a întârziat stabilirea unui preţ pentru acest ser. Astfel, deşi vaccinul există în depozitele furnizorilor, nu a putut fi distribuit. Iar situaţia nu pare să aibă prea curând rezolvare.

"Nu este un termen prestabilit, discuţiile încă se poartă. Şi cel mai devreme? Nu pot să vă dau un termen deocamdată. În caz de urgenţă vom face rost de vaccin," a explicat Liviu Stafie, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

În acest moment, singurul spital din Moldova care mai are o rezervă de vaccin antirabic este cel din Botoşani. Sunt însă numai cinci doze, exact tratamentul care se administrează unui singur pacient.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Cum și-a câștigat Elena Udrea primii bani. Colegii îi spuneau „coana mare”: „Eram din provincie!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas, mesaje emoționante de ziua fiicei lor. Carys a împlinit 23 de ani și...
Adevarul
„Portavionul de uscat” al Chinei sau tehnologia care încarcă dronele în zbor, direct de la sol
Newsweek
România crește cu o lună vârsta la care ieși la pensie, în timp ce Republica Moldova refuză. Cine e afectat?
Digi FM
La fel de îndrăgostiți și după 10 ani împreună. Macaulay Culkin, fericit alături de logodnica sa la o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...