Preoţii vestesc Naşterea Domnului

Data publicării:
preotii 20vestesc 20nasterea 20domnului-40162

Cu icoana Naşterii Domnului în mâini şi însoţiţi de dascăli, preoţii merg şi vestesc venirea Crăciunului în toate casele din parohia pe care o păstoresc.

''Dar nu există, dacă părintele nu vine, nu vin nici sărbătorile la mine. Se simte o îmbunătăţire, dar se simte aşa sufleteşte. Când îţi vine preotul mai mare bucurie ai'', spune Natalia Mitocaru.

''Simt o bucurie pe suflet, mă simt mult mai fericit după'', spune Bogdan Holicov.

Icoana Naşterii Domnului aduce linişte în case

Duhovnicii spun că acest ritual aduce pace în rândul credincioşilor.

''E o vizită care întâi de toate are un pronunţat caracter sacramental pentru că icoana în sine poartă o binecuvântare şi atunci când creştinul primeşte în casa lui binecuvântarea icoanei Naşterii Domnului alătură acestei binecuvântări gândurile sale, doririle sale'', spune preotul Mihai Mărgineanu.

Potrivit traditiei, în Ajunul Crăciunului, Naşterea Domnului este anunţată în lume de creştini şi prin colinde.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
PSD l-a obligat pe premierul desemnat să crească pensiile cu 330 lei. Ce a răspuns Adrian Veștea?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani