15 milioane de lei pentru investiţii în reamenajarea zonei centrale a Băilor Felix

Data publicării:
renastere Felix

Cea mai mare staţiune balneoclimaterică din România va primi o infuzie de 15 milioane de lei printr-un proiect european. Cu acești bani vor fi amenajate piste pentru biciclete, un spaţiu de promenadă pentru turişti şi vor fi construite fântâni arteziene şi piaţete. Primăria Sînmartin, cea care administrează Băile Felix, a semnat contractul de finanţare care ar putea reda staţiunii aspectul îngrijit de dinainte de 1990.

Plină ochi de turişti, în special în timpul verii, staţiunea de lângă Oradea a rămas în urmă cu infrastructura. Principala arteră care traversează staţiunea este intens circulată, iar în lipsa unor trotuare pietonii se plimbă printre maşini.

„S-ar mai putea face ceva pe strada asta principală ca să arate a o staţiune la nivel european”, spune o turistă.

„Trotuare şi tot ce este, pe unde se circulă, astea ar trebui aduse la un normal, măcar, nu să avem lux”, consideră un trecător.

Situația se va schimba, promit autoritățile locale, care au semnat un contract de finanţare europeană pentru reabilitarea zonei centrale a stațiunii. Proiectul presupune reabilitarea străzii principale, amenajarea mai multor piaţete şi amplasarea unor fântâni arteziene.

„Zona respectivă este promenada, undeva între 4,5 şi 5 metri, şi avem pista de biciclete cu două sensuri. În locul unde ne aflăm acum va veni carosabilul, banda de maşini, trei metri”, explică primarul de Sînmartin.

"După reabilitarea din temelii a zonei centrale din Băile Felix, de aici vor dispărea locurile improvizate de parcare. În locul lor va apărea o fântână arteziană impresionantă, despre care edilii spun că va fi unul dintre principalele puncte de atracţie ale staţiunii. Puţin mai departe va fi construită o piaţetă unde vor fi organizate diverse evenimente”, a detaliat Claudiu Mihuț, reporter Digi24 Oradea.

Nu doar turiștii sunt încântați de proiect, ci și hotelierii care au investit sume uriașe în ultimii ani.

„Noi am facut investiții imense în hotelurile din grupul nostru, în special în hotelul de cinci stele, și ne ajuta foarte mult și schimbarea stațiunii”, consideră Diana Antonescu, reprezentanta unui hotel.

Lucrările vor începe cel mai devreme în primăvara anului viitor și trebuie terminate până în 2020. La investiția totala de aproape 15 milioane de lei, autoritațile locale vor contribui cu 10%, diferența fiind acoperită prin fonduri europene.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...