Alertă în Bihor. Poliţiştii caută un pacient care a fugit de la Spitalul de Psihiatrie

Data actualizării: Data publicării:
psihiatrie

Poliţiştii bihoreni îl caută pe un bărbat de 53 de ani care a fugit din Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei. Pacientul era internat în baza unei sentinţe penale dată în urma comiterii unor infracţiuni de ameninţare şi distrugere.

FOTO FLONTA FLORIAN
foto: Poliţia Bihor

Cel căutat de oamenii legii se numeşte Florian Flonta, are 53 de ani, şi este din satul Inceşti, comuna Ceica. Bărbatul a plecat miercuri, în jurul orei 16, şi de atunci nu mai e de găsit.

„Imediat după primirea sesizării, polițiștii bihoreni au demarat activitățile de căutare a acestuia, investigații în teren, verificări în zonele cunoscute ca fiind frecventate de acesta și a fost solicitată urmărirea naţională a acestuia”, a transmis comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Flrian Flonta are următoarele semnalmente: înălţime 1,90 m, aproximativ 110 kg., constituție atletică, faţă ovală, ten deschis, ochi căprui, păr castaniu, nu are semne particulare.

Ultima dată când a fost văzut purta trening vișiniu, cu inscripția SPS ȘTEI, maieu gri și era încălțat cu șlapi.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri