Băile Tinca şi apa-miracol pentru sănătate

Data actualizării: Data publicării:
Tinca bai

O apă miraculoasă, folosită în tratamentul a numeroase boli, este mândria unui comune din Bihor. Descoperită în urmă cu peste 130 de ani în Tinca, aceasta conține sodiu, magneziu, calciu şi fier și are proprietăţi asemănătoare cu cea de la Vichy, confirmă specialiștii. Apele ce curg din izvoarele stațiunii au efecte asupra celor care suferă de afecţiuni reumatologice sau ale tubului digestiv.

Zăcământul din Tinca a fost descoperit în 1884, cu ajutorul unei sonde care fora la 270 de metri adâncime şi care există şi astăzi. Opt decenii mai târziu, în 1968, Băile Tinca devin staţiune balneoclimaterică permanentă. Calitățile certificate de teste realizate de-a lungul anilor permit tratarea afecţiunilor digestive, a celor reumatologice, ginecologice şi ale sistemului renal.

"Apa minerală de la Izvorul 2 - se numeşte acum, înainte era Izvorul 4, are efecte terapeutice şi compoziţii chimice asemănătoare cu izvorul Vichy din Franţa, cu care noi şi rivalizăm", spune Liviu Galea, asistent medical în Băile Tinca.

Bicarbonatate, calcice şi sodice, apele de stațiunea bihoreană conţin sodiu, magneziu, calciu şi fier. Din acest motiv, au efect pe termen scurt asupra celor care suferă de boli ale ficatului, stomacului și rinichilor.

"Sunt de la Bistriţa, sunt a doua oară aici; am fost şi anul trecut şi am simţit efectul procedurilor şi al apei de aici, aşa că am revenit", spune un pacient.

De beneficiile apei de Tinca au parte și cei care au nevoie de recuperare medicală.

"De când am venit, de o săptămână, parcă sunt al om. Merg mai bine, pot să sar peste şanţ."

"Când am venit aici nu mai puteam umbla aproape deloc. Apa minerală de aici îmi produce foarte bine."

"Avem proceduri de curenţi interferenţiali, curenţi diadinamici, curenţi exponenţiali, unde scurte, untra sunet, laser, magneto-diaflux, băi galvanice, împachetări cu parafină", a precizat Liviu Galea.

"Tot aici în cadrul complexului, turiştii au parte de două hoteluri şi de un restaurant. O noapte de cazare costă 110 lei pentru două persoane", a aflat Claudiu Mihuţ, reporter Digi24 Oradea.

În prezent, Băile Tinca sunt în administrarea unei firme cu capital româno-american. Primarul comunei, Teodor Coste, spune a purtat mai multe discuţii cu proprietarii complexului de tratament pentru dezvoltarea stațiunii.

"Singura soluţie pentru dezvoltarea staţiunii sunt fondurile europene. Noi avem experienţă la nivel local, am absorbit până acum 7 milioane de euro. La Tinca avem un muzeu de ştiinţe naturale, avem bisericile, vin oamenii la pescuit, avem trei asociaţii de vânătoare."

Staţiunea balneoclimaterică Tinca este situată în Câmpia Crişurilor, pe malul drept al Crişului Negru, la 37 de kilometri de Oradea. Anual, aici ajung peste 1500 de turişti care au nevoie de recuperare medicală.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate contesta certificatul de moștenitor. Cum se procedează
Digi FM
Problema de matematică care le-a dat bătăi de cap utilizatorilor de internet. Tu poți găsi răspunsul corect...
Pro FM
De ce ar putea fi sancționat Diddy în închisoare. Cum își petrece timpul până la scurgerea pedepsei de 4 ani...
Film Now
Pamela Anderson, declarații inedite după ce a renunțat la machiaj: „Este o alegere, un exercițiu al...
Adevarul
Vladimir Putin joacă „ultimul pariu” înainte ca iarna să-i prindă soldații într-un oraș în ruine
Newsweek
Consilierul lui Nicușor Dan anunță „apocalipsa” pensiilor. Lipsesc 4 miliarde €. Crește vârsta de pensionare?
Digi FM
Kim Kardashian, imagini de la o petrecere în pijama, alături de Britney Spears. Fanii au reacționat vehement...
Digi World
Înaintarea în vârstă reduce riscul de cancer? Noi cercetări răstoarnă teoriile actuale
Digi Animal World
Momentul când un șarpe se strecoară în mașină unui bărbat care aștepta la un drive-thru în Florida. Imaginile...
Film Now
Soția lui Anthony Hopkins, convinsă că actorul ar avea autism. Starul de la Hollywood respinge diagnosticul...
UTV
Cum arată apartamentul în care a locuit Horia Moculescu. Locuința boemă se află lângă Parcul Cișmigiu