Călătorie în trecut. Muzeul Aurel Lazăr din Oradea, un loc încărcat de istorie

Data publicării:
muzeu lazar

Era 1905 când s-a pus piatra de temelie a casei din centrul urbei. Românii din Ardeal erau deja sătui de dominiţia austro-ungară. Protestele mocnite aveau să devină din ce în ce mai vocale. Iar românul Aurel Lazăr nu putea sta deoparte. I-a reprezentat pro-bono pe toţi cei judecaţi pentru curajul de a ridica vorba împotriva orânduielii impuse de capetele încoronate din străini. De aceea, la momentul în care zăgazul s-a rupt, nu-i de mirare că fruntaşii transilvăneni au ales casa avocatului ca loc de restrişte. Chiar dacă peste drum era duşmanul.

"Aici, la 12 octombrie 1918 s-a redactat declaraţia de autodeterminare a românilor transilvăneni faţă de imperiul austro-ungar", spune Cornelia Românaşu, muzeograf.

Salonul în care a fost redactat actul nu a fost ales la întâmplare. Geamurile camerei erau orientate spre curtea interioară a imobilului, departe de ochii administraţiei maghiare care avea sediul chiar vis-a-vis de casa avocatului.

"Contextul a fost extrem de periculos pentru liderii românilor întrucât, dacă ar fi fost descoperit, pentru ce s-a întâmplat acolo ar fi putut fi arestaţi, aşa cum s-a întâmplat în ultimele decenii înainte de căderea imperiului austro-ungar", spune istoricul Gabriel Moisa.

Textul final al Declaraţiei, compus de Vasile Goldiş, redactat de Aurel Lazăr şi citit de Alexandru Vaida-Voievod în faţa Parlamentului maghiar proclama independenţa naţiunii române din Transilvania. Pe 1 decembrie 1918, fruntaşul Aurel Lazăr a reprezentat Aleşdul la Marea Adunare Naţională care a consfinţit întoarcerea Ardealului la patria mamă. Deputat de Bihor în primul parlament al României Mari, fruntaş al PNR şi-apoi al PNŢ, ulterior vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Aurel Lazăr a fost nevoit să se retragă din viaţa politică din cauza sănătăţii şubrede.

Ales primar al Oradei la 7 iunie 1930, s-a stins din viaţă câteva luni mai târziu, la vârsta de 58 de ani.

Dependinţă a Poştei Maghiare, ulterior grădiniţă, sediu de partid după 1998, abia pe 1 decembrie 2008, casa în care a trăit fruntaşul Aurel Lazăr a devenit Muzeul Aurel Lazăr.

"Casa memorială deţine cinci săli de expoziţii, trei dintre ele alocate expoziţiei permanente care prezintă repere din viaţa şi activitatea liderului bihorean, iar două sunt destinate unor expoziţii temporare cu diverse tematici", prezintă Cornelia Românaşu.

În camerele muzelui sunt lucrurile personale ale lui Aurel Lazăr. De la mobilă până la cărţi şi bibelouri. Nu o fi cel mai spectaculos muzeu din lume, dar e unul încărcat de istorie, în care ar trebui să păşească toţi cei care încă mai simt româneşte. Dacă ajungeţi în Oradea, n-aveţi cum să nu treceţi pe lângă muzeu. Este chiar în centrul oraşului, imposibil de ratat. Este deschis de marţi până duminică, începând cu ora 10. Preţul unui bilet este de 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii.

Reporter: Romana Fărcaş
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mentorul lui Putin, Alexandr Dugin, afirmă că „România va fi parte a Rusiei”. Reacția MAE
Digi FM
Helmut Duckadam, intervenție la Digi Sport, cu câteva zile înainte să moară. Fusese operat acum câteva luni...
Pro FM
CRBL continuă seria intervențiilor estetice. Artistul are în plan să se transforme total: „Am făcut prima...
Film Now
Fiica lui Paul Walker, mesaj emoționant la 11 ani de la moartea actorului: „Îmi lipsești în fiecare zi!” Ce...
Adevarul
Chestor al MAI, dialog șocant cu doi solicitanți de vize de flotant: „Sunt polițist, la dracu, vă rup...
Newsweek
Cum arată DOCUMENTUL ce trebuie dus la Casa de Pensii ca să iei mai mulți bani la Mica Recalculare?
Digi FM
Dorința neîmplinită a lui Helmut Duckadam. S-a stins din viață cu un mare regret în suflet
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Planta pe care nu trebuie să o mănânce niciodată câinele tău. Toți o avem în gospodării și e foarte toxică...
Film Now
Dolph Lundgren, fotografiat alături de soție, în timpul unei discuții tensionate. Actorul a dezvăluit recent...
UTV
Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere. Actrita este insarcinata...