Casa cu clăi, o campanie pentru salvarea unei case tradiționale

Data actualizării: Data publicării:
casa cu clai (6)

Proiect îndrăzneţ iniţiat de o arhitectă din Baia Mare, care vrea să salveze casele tradiționale maramureșene. Împreună cu familia şi câţiva apropiaţi, a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru reabilitarea casei unui maramureșean de 84 de ani din satul Mara. În mai puțin de trei luni, a reușit să strângă 38 de mii de lei, bani cu care a refăcut o parte din acoperișul locuinţei vechi de aproape 100 de ani.

casa cu clai (1)
casa cu clai (1)

"Mă plimbam prin Mara și era deja sfârșitul zilei, o zi foarte frumoasă de vară. Pica soarele pe casă… avea o lumină extraordinară și un farmec deosebit", spune Laura Zaharia, inițiatoarea proiectului "Casa cu clăi".

Aşa a început povestea campaniei "Casa cu clăi". Arhitect de profesie, Laura Zaharia şi-a pus în gând să se implice în salvarea casei degradate în care locuieşte un bătrân de 84 de ani. Şi-a mobilizat apropiații și a început să strângă bani. A reușit să atragă 34 de binefăcători din țară și străinătate, care au donat aproape 38.000 lei.

"La ora actuală am plătit lemnele, am plătit manopera meșterului Ion din Budești care a refăcut acoperișul aproape, sau nu aproape, exact așa cum era el original", spune Laura Zaharia.

"Am salvat practic 2 vieți: viața acestei case în primul rând, alături de viața lui Gheorghe care stă acolo", a completat Gelu Zaharia, inginer proiectant de structuri.

Pentru Gheorghe Bohotici casa moștenită de la părinți e singura lui avere. Recunoaşte că nu îi vine să creadă că niște străini i-au întins o mână de ajutor.

"Acum e foarte fain… față de cum a fost. Voie bună și sănătate, ce să le transmit?! Nu sunt stăpân să mulțumesc pentru ce m-au ajutat, nu sunt stăpân eu... la Dumnezeul Sfântul și lor."

"Toti cei care vor contribui cu bani în cadrul proiectului "Casa cu clăi" vor primi, din partea domnului Gheorghe, o astfel de claie de fân, dintre cele peste 100 pe care le are", a aflat Izabela Jurasko, corespondent Digi24 Oradea.

Campania de strângere de fonduri pentru "Casa cu clăi" din Mara va continua și în lunile următoare. Lucrările de reabilitare vor fi reluate la primăvară.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry, apariție discretă cu fiica ei după despărțirea de Orlando Bloom. Daisy Dove a împlinit recent 6...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Robert Pattinson, despre provocările fizice din The Batman II: „Îmi simt vârsta la scenele de luptă. E mult...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță