Cozi kilometrice în Vama Borş. Sute de minute de aşteptare pentru camioane

Data publicării:
cozi camioane vama

Coşmarul aglomeraţiei pare fără sfârşit pentru şoferii de camioane care ies din ţară prin vămile de la graniţa cu Ungaria. Cozile kilometrice se formează săptămânal, iar camionagiii stau la rând ore întregi. S-a întâmplat şi miercuri dimineaţă, când în Borş timpul de aşteptare a fost chiar şi de 200 de minute. Totul din cauza controalelor mai aspre şi a numărului mare de maşini.

Încă de la primele ore ale dimineţii, coloana de camioane se întindea pe o distanţă de peste 4 kilometri înainte de Vama Borş. Astfel de situaţii sunt tot mai dese de cât autorităţile maghiare au intensificat controalele la intrarea în ţara vecină.

"De trei ore şi jumătate stau în coadă, tot programul este dat peste cap. Şi nu e prima dată de vreo două luni tot aşa se întâmplă, tot aşa continuăm nu ştiu ce se întâmplă."

"De trei ore aştept, aici la Borş tot timpul e dezastru."

Timpul pierdut la graniţă îi forţează pe camionagii să depăşească programul de condus pentru a ajunge la destinaţie. Dacă întârzie, firma de transport este obligată să plătească penalităţi.

"150 de euro cred că e minimum de penalitate depinde câte sunt orele de întârziere."

"Astfel de cozi se formează aproape săptămânal aici în Vama Borş iar şoferii şi-au pierdut deja răbdarea. Primele probleme au apărut în primăvara acestui an atunci când autorităţile maghiare au introdus un control mai aspru. Fiecare şofer de camion care iese din România şi intră în Ungaria este verificat în trei baze de date diferite", a relatat Claudiu Mihuţ, reporter Digi24 Oradea.

Cum asta nu ar fi suficient există şi camionagiii care nu vor să stea la coadă şi depăşesc toată coloana.

"Ăsta e bunul simţ, dacă ei nu l-au învăţat ce să facem, în alte părţi se stă la rând nu se intră în faţă."

Autorităţile spun că au luat toate măsurile necesare pentru a reduce aglomeraţia.

"În acest moment se lucrează pe trei artere atât cât permite infrastructura punctului cu trei lucrători. Din punct de vedere al Poliţiei de Frontieră se lucrează un minut două pe camion aproximativ 70 de camioane pe oră", susţine subcomisarul Loredana Chifor, purtător de cuvânt ITPF Oradea.

În cazul autoturismelor, aglomeraţia în vămi este aşteptată pentru luna decembrie, pe sensul de intrare în România. În a doua jumătate a lunii, în ţară se vor întoarce sute de mii de români care muncesc în străinătate.

Reporter: Claudiu Mihuţ / Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri