Doi răniți într-un accident pe Șoseaua Borșului

Data actualizării: Data publicării:
accident Borsului

Două persoane au fost rănite vineri, într-un accident petrecut pe Drumul Național 1, pe Șoseaua Borșului.

Șoferul unui camion înmatriculat în Republica Moldova a ieșit dintr-o stație de alimentare fără să se asigure și a virat la stânga peste linia dublă continuă. TIR-ul a fost lovit în spate de un autoturism care circula regulamentar.

Șoferul mașinii mici, un bărbat de 22 de ani, și o fetiță de 8 ani, aflată lângă el, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Oradea.

Comisar Alin Gherman, şeful Biroului Rutier Oradea: "Conducătorul autotrenului înmatriculat în Republica Moldova, de asemenea cetăţean moldovean, a ieşit din staţia de carburanţi Mol fără a se asigura, a virat la stânga peste marcajul axial dublu continuu care desparte cele două sensuri de circulaţie , moment în care conducătorul unui Passat care circula dinspre Oradea spre localitatea Borş nu a reuşit să evite impactul şi a tamponat semi-remorca autotrenului la partea din spate."

Două autospeciale SMURD și un echipaj de prim ajutor din cadrul Detașamentului 2 Oradea au venit în zonă, însă răniții au reușit să iasă singuri din mașină.

Redactor: Claudiu Mihuț
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri