Sari la conținut

Donatori de viaţă. Un bihorean este al zecelea donator de celule stem din România

O fetiţă bolnavă de leucemie din România a primit o nouă şansă la viaţă. Totul datorită unui bihorean care în urmă cu două săptămâni a donat celule stem la Bucureşti, iar transplantul a fost o reuşită. Înte cei doi nu există niciun fel de contact, iar binefăcătorul nu o va cunoaşte niciodată pe cea pe care a salvat-o de la moarte. Acesta este al zecelea caz de donator compatibil de celule stem din România, de la înfiinţarea registrului naţional, în 2009.

Attila Truszkai are 28 de ani şi a donat sânge pentru prima dată anul trecut, când o colegă de serviciu a avut nevoie de transfuzie.

"Am ajutat o colegă; automat m-am înscris în baza de date pentru celule stem! Ca să pot ajuta oamenii pentru leucemie", mărturiseşte tânărul.

Prima ocazie să facă acest lucru a apărut la începutul acestei luni, când s-a stabilit că este compatibil la nivel de celule stem cu o fetiţă bolnava de leucemie. A acceptat imediat să i se preleveze celulele care i-au fost transplantate copilei.

"Eu am copilărit la casa de copii şi vroiam să să fac gestul acesta ştiu ce înseamnă când părinţii văd copii în suferinţă", spune Attila.

A devenit astfel al zecelea român şi al doilea bihorean donator de celule stem hematopoietice, cele care formează sângele şi celulele imune. În registrul naţional al donatorilor sunt înscrise 40 de mii de persoane, dintre care 7.000 în Bihor.

"Foarte rar se găsesc astfel de pacienţi: unul la 500 de mii e probabilitatea de a fi găsiţi compatibili. Cererea este foarte mare: 150 de pacienţi aşteaptă un donator compatibil în prezent", a precizat Beatrice Leahu, psiholog, Centrul Transfuzie Sanguină Oradea.

Un astfel de donator poate fi găsit şi în străinătate, pentru că registrul donatorilor din România este legat la cele internaţionale. Transplantul de celule stem poate duce la vindecarea leucemiilor, care nu pot fi tratate prin procedurile chimio-terapeutice clasice.

"Aducând celule de la un pacient care este compatibil, au capacitatea să înlocuiască, să refacă sângele care este vindecat", spune Aurora Dragomirişteanu, directorul general al Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.

"Celulele hematopoietice din sânge vindecă 90% din persoanele ce suferă de boli cancerose ale sângelui. Este fantastic ce pot face vindecă persoana, este o minune", susţine Beatrice Leahu.

Minune pe care au simțit-o cei care au urmat tratamentul cu celule stem și care acum sunt oameni sănătoși.

"Trăim, sperăm, visăm, iubim şi zâmbim. Şi asta pentru că unii dintre voi ne-aţi ajutat prin simplul gest de a vă înscrie în acest registru mondial. Fiţi deschişi la nou, fiţi pregătiţi să sprijiniţi. E omeneşte. E firesc. E atât de simplu. Mulţumesc! Cu prietenie, un fost pacient. Nora Chifor."

Autorităţile sanitare încearcă acum să crească numărul celor înscrişi în registrul naţional al donatorilor.

"În acest moment 40% dintre pacienţii români nu au donatori nicunde în lume; pentru asta trebuie să crească numărul persoanelor care sunt înscrise în registru", afirmă Aurora Dragomirişteanu.

"Avem un băieţel de şase ani cu diagnostic de hemopatie malignă. Ne străduim şi încercăm să-i ajutăm cât se poate, inclusiv cu aceste celule stem care sunt o minune", spune dr. Ligia Burtă, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Bihor.

Pâna acum, în România au fost efectuate 130 de transplanturi de celule stem hematopoietice. Acest lucru a fost posibil și datorita donatorilor compatibili din alte state europene.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Etichete: Digi24 Oradea , sânge , transplant , prelevare , vindecare , celule stem hamtopietice , leucemii , Attila Truszkai

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale