FOTBAL. Schimbări în lotul Luceafărului Oradea

Data publicării:
sport luceafarul antrenament

Crește numărul jucătorilor care se despart de Luceafărul Oradea în această vară. Ultimii doi plecaţi de la echipa orădeană sunt Vlad Rusu, golgheterul Ligii a doua, şi mijlocaşul Alexandru Dulca.

După ce a fost dorit de mai multe grupări din prima divizie, primul a ajuns la Energeticianul, echipă antrenată de fostul tehnician al Luceafărului, Cristi Dulca. Acolo va evolua în noul sezonul şi Alex Dulca. La schimb, la Sînmartin a ajuns Răzvan Gunie.

Pe lista de achiziții a Luceafărului se află și doi din cei trei jucători proveniţi de la FC Hărman și testați de orădeni. Prejmerean şi Mitrică, ambii încă juniori, au fost legitimaţi deja la echipa antrenată de Cristi Lupuț.

La echipă a revenit şi fundașul Flaviu Drăgan, care a fost împrumutat sezonul trecut la Chişineu Criş.

Formaţia orădeană va susţine miercuri, în Ungaria, al doilea amical al verii, iar sâmbătă îi va întâlni, pe teren propriu, pe bănățenii de la Ripensia Timişoara.

Redactor: Nicolae Mihalcea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri