Gest simbolic. A fost reaprinsă lumina în casa lui Iuliu Maniu, de la Bădăcin, refăcută din donații

Data actualizării: Data publicării:
casa badacin

Abandonată timp de aproape 60 de ani, casa lui Iuliu Maniu de la Bădăcin, județul Sălaj, este aproape integral refăcută - un moment marcat prin reaprinderea luminilor. Casa va fi deschisă vizitatorilor în această toamnă. Restaurarea a durat patru ani și a fost făcută de voluntari, cu bani veniți din donații.

Impresionat de povestea marelui om politic, părintele Cristian Borz a reuşit salvarea unui capitol important din istoria de o 100 de ani a României.

„Simbolic, am reaprins lumina în această casă. Dacă în 1953, pe 5 februarie, data morții lui Iuliu Maniu, directorul închisorii de la Sighet comunica la București codificat că în celula 3 s-a stins lumina, simbolic, tot în februarie, după 66 de ani, am reaprins lumina în acestă casă", a spus Cristian Borz, preot.

Proiectul refacerii casei istorice a familiei Maniu, din Bădăcin, a început în urmă cu patru ani. Preotul localităţii a lansat atunci, pe internet, o campanie de strângere de fonduri, iar sute de români, mulţi din străinătate, i s-au alăturat.

„Februarie 2015, sunt chiar patru ani de când am început această campanie. În 2015 am reușit să adunăm suma necesară pentru consolidarea fundației, apoi în 2016 am continuat cu consolidarea pereților, apoi acoperișul și finisajele", își amintește preotul Borz.

În 2016, casa și terenul au revenit Episcopiei Greco-Catolice, iar astfel ideea muzeului dedicat lui Iuliu Maniu a început să prindă contur. Până când lucrările vor fi finalizate, o parte dintre obiectele care au aparținut omului politic pot fi vizitate în demisolul bisericii din satul Bădăcin.

„Noi încercăm să redăm strălucirea de odinioară acestei case, adică toate obiectele care au aparținut familiei Maniu pe care noi le-am recuperat vor veni așezate la locul lor, vom reface biblioteca acestei case. Sunt obiecte care au aparținut lui Iuliu Maniu; de exemplu, o pălărie care a fost primită de la autoritățile austriece și care poartă pe interior anul nașterii lui Iuliu Maniu. Sunt câteva batiste cu monograma lui Iuliu Maniu, bastonul cu care a fost arestat în 1947", a enumerat părintele Cristian Borz.

Până acum, refacerea casei lui Iuliu Maniu a costat 200.000 de euro. Preotul Cristian Borz speră că lucrările se vor încheia în această toamnă.

Reporter: Andrada Rește
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”