Învinşi în Germania

Data publicării:
sport 20polo 20291112-36105

CSM Digi Oradea a fost învinsă la porţile Berlinului, în etapa a cincea a grupelor Ligii Campionilor la polo. După un prim sfert bun făcut în compania celor de la Spandau Berlin, scor 4-4, formaţia orădeană s-a înclinat în sfertul doi. Nemţii au înscris nu mai puţin de cinci goluri şi au primit unul singur. Cele patru goluri luate avans şi-au spus cuvântul, în final, în ciuda forcingului din sfertul trei, câştigat de CSM Digi cu 5-3. În ultimul act al confruntării, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 3-3, şi astfel Spandau Berlin şi-a trecut în cont prima victorie în grupă. Cei mai buni marcatori orădeni în Germania au fost Buşilă, Matei, Ghiban şi Kadar, fiecare cu câte două reuşite.

Înfrângerea de la Berlin, scor 13-15, clasează formaţia orădeană pe ultimul loc în grupa D, lucru care face ca returul cu Spandau, de pe 19 decembrie, să fie unul decisiv pentru calificarea în primăvara europeană.

În cel de-al doilea meci al grupei Galatasaray Istanbul a fost învinsă în propriul bazin de liderul grupei, A-Hid Szeged.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri