VIDEO. Jandarmul acuzat că-i aproviziona pe traficanţii de droguri din Bihor a fost reţinut de DIICOT Oradea

Data actualizării: Data publicării:
jandarm retinut droguri

Dan Marius Mendea, jandarmul orădean cercetat de DIICOT pentru implicare în trafic de droguri, a fost reţinut de procurori. Bărbatul a fost ridicat în urma unor percheziţii, alături de alţi membri ai grupării pe care anchetatorii spun că o coordonează de patru ani.

Procurorii DIICOT Oradea aveau date că jandarmul de 31 de ani coordona de ani buni grupul de traficanţi cărora le livra substanţe psihoactive. „La nivelul judeţului Bihor s-a constituit un grup infracţional organizat, iniţiat de către un suspect, jandarm în cadrul IJJ Bihor, care începând cu anul 2014 a fost principalul furnizor de substanţe psihoactive, pe care le-a comercializat atât en-gross, sub formă de pulbere pentru stropit, cât şi en-detail, sub formă de materie vegetală gata preparată, către mai mulţi traficanţi de astfel de substanţe de pe raza municipiului Oradea”, se arată în comunicatul DIICOT Oradea.

La un moment dat, grupul a ajuns să aibă 20 de membri, cu vârste cuprinse între 17 şi 46 de ani. Reţeaua era structurată pe nivele, spun anchetatorii, astfel că substanţele ajungeau de la jandarm la persoane de încredere ale acestuia, care, la rândul lor, le livrau consumatorilor prin intermediul unor dealeri.

În urmă cu două zile, unul dintre aceştia – Sandor Toth, de 40 de ani - a fost prins în flagrant delict în timp ce încerca să vândă 50 de pastile de ecstasy, contra a 3.000 de lei, unui anchetator sub acoperire.

Au urmat imediat descinderi în 13 locuinţe din judeţ, acasă la cei suspectaţi că făceau parte din reţeaua pusă la punct de jandarmul orădean. Două dintre percheziţii au avut loc marţi după-amiaza, iar restul miercuri dimineaţă.

“Au fost descoperite substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, atât sub formă de pulbere, cât și sub formă de materie vegetală. De asemenea, în urma perchezițiilor au fost ridicați 25.489 de lei, 7.330 de euro, 2.720 de dolari americani, 41.500 de forinți și 80 de lire sterline”, se arată într-un comunicat al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Oradea.

Alături de dealerul prins în flagrant delict, jandarmul considerat creierul operaţiunilor ilegale a fost reţinut. El este acuzat de constituire de grup organizat şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără autorizaţie.

„În funcţie de măsurile dispuse de către organele de urmărire penală faţă de subofiţer, la nivelul unităţii noastre se vor lua măsurile administrative necesare. Nu existau bănuieli, este angajat al unității noastre din luna august 2010 și nu a fost sancționat disciplinar niciodată”, a declarat maiorul Ioan Mureșan, din cadrul Jandarmeriei Bihor.

Alte 14 persoane au fost audiate miercuri de procurorii DIICOT Oradea. La acţiuni au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și jandarmi. Anchetatorii au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Editor web: Adrian Laboş
Reporteri: Anca Deac, Bogdan Băcilă / Operatori: Constantin Gheorghiţă, Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri