Sari la conținut
News Alert

ORADEA. 11 fotoreporteri și jurnaliști își expun lucrările la galeria Euro FotoArt

11 fotoreporteri și jurnaliști orădeni sunt autorii unor fotografii ce alcătuiesc o expoziție inedită deschisă la o galerie din oraș. Fie că sunt instantanee surprinse în timpul unor evenimente politice sau sociale, la concerte ori spectacole, imaginile sunt dovada că povești deosebite pot fi spuse printr-o singură fotografie. Expoziția dedicată fotoreporterilor bihoreni este manifestarea care deschide anul fotografic în județ.

Cei 11 fotoreporteri și jurnaliști lucrează în cadrul a patru publicații din Oradea și își expun fotografiile la galeria Euro Foto Art.

"Îmi place întotdeauna ca fotografiile mele să spună povești, indiferent dacă sunt fotografii de eveniment sau dacă sunt de cultură. Fiecare poate înțelege la rândul lui atunci când privește o fotografie, poate vedea povestea personală scrisă în alt mod", spune Remus Toderici, fotoreporter.

"Este casa în care am copilărit în fapt, chiar înainte să fie dărâmată, pentru că bunica a construit o altă locuință. Dacă nu aș fi imortalizat-o aș fi pierit ca să spun așa dintre casele vechi ale Maramureșului. Am simțit că trebuie să o păstrez", a explicat Crina Dobocan, jurnalist.

Expoziția a fost organizată la inițiativa unui nume cunoscut în fotografia orădeană, Istvan Toth. Acesta și-a propus să organizeze în oraș și un club al fotoreporterilor.

"Am vrut să recompensăm colaborarea cu fotoreporterii care în permanență vin și la manifestările noastre, dar adevăratul motiv a fost ca să-i aducem pe ei în prim plan; azi, sărbătoriții au fost fotoreporterii din Bihor."

Camelia Bușu, redactor-șef Jurnalul Bihorean: "Ne bucurăm că domnul Toth a avut acestă inițiativă, pentru că pun în valoare imagini care trec neobservate în ziar, dar aici rămân și pot fi admirate! Înseamnă mai mult și pentru munca fotoreporterilor."

Expoziția dedicată fotoreporterilor bihoreni face parte din manifestările Festivalului internațional Carol Pop de Szathmar, care se desfășoară până în 10 februarie.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță

Etichete: expozitie , Digi24 Oradea , jurnalisti , fotografii , fotoreporteri , Euro Foto Art

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale