Oradea-Sântandrei, primul drum construit de la zero de o zonă metropolitană din România. Investiția este de 9 milioane de lei

Data actualizării: Data publicării:
drum inaugurat Oradea Santandrei 161218 (3)
foto: Primăria Oradea

Oradea se leagă de comunele învecinate cu drumuri construite de la zero. Astăzi a fost inaugurată o astfel de legătură cu o localitate în care, în ultimii zece ani, s-au mutat mii de orădeni. Lung de 3 kilometri și jumătate, drumul are și piste de biciclete și a presupus și contrucția unui pod cu o lungime de 28 de metri peste pârâul Peța. Valoarea investiției este de 9 milioane de lei, iar banii au fost asigurați din bugetele celor două localități.

 

Drumul pe două benzi are o lungime de 3 kilometri și jumătate, din care 1,9 sunt pe teritoriul Oradei, iar 1,59 km pe teritoriul comunei Sântandrei. Conform contractului, șoseaua trebuia să fie gata în luna februarie a anului viitor, dar a fost finalizată cu două luni mai devreme.

"La nivel de țară din perspectiva managementului public este primul proiect de infrastructură publică, conectivitate rutieră, executat de o asociație tip zonă metropolitană în România. Din perspectiva implementării contractului termenul de finalizare, deși era prevăzut pentru februarie 2019, constructorul în colaborare cu proiectantul a reușit să finalizeze această lucrare mult mai devreme", a explicat Adrian Foghiș, de la Zona Metropolitană Oradea.

"Pentru comuna Sântandrei este foarte bine, având în vedere ce s-a întâmplat din punct de vedere urbanistic în ultimii ani, ceea ce a dus la creșterea numărului populației în Sântandrei și în localitățile învecinate. Va fi o alternativă la DJ 797, deocamdată destinată traficului ușor", a declarat Ioan Mărcuș, primarul comunei Sântandrei.

Legătura rutieră dintre Oradea și comuna învecinată va fi îmbunătățită odată cu construirea unui pasaj care va subtraversa calea ferată din zonă. Totodată, o altă investiție care va fluidiza traficul va fi construirea unei șosele de centură a Sântandreiului.

"Lucrăm la un pasaj rutier care să subtraverseze calea ferată sau centura municipiului Oradea sau cu acces direct de pe Strada Meșteșugarilor sau Cazaban. Urmează ca până în primăvară proiectanții să ne spună care este soluția optimă. Ne propunem să începem aceste lucrări la pasajul subteran în 2020", a anunțat Ilie Bolojan, primarul Oradei.

Proiectul de conectare rutieră a municipiului cu localitățile limitrofe va continua anul viitor cu alte două comune.

"Sper că în anii următori, împreună cu celelalte primării, vom realiza celelalte proiecte. Primul este cel cu Oșorheiul, care ar trebui să se termine în toamna anului viitor, urmează cel cu Paleul și împreună cu Zona Metropolitană sper să extindem aceste proiecte de conectare mai bună a orașului la localitățile din zona metropolitană", a precizat primarul Ilie Bolojan.

Zona Metropolitană Oradea a fost înființată în 2005 prin asocierea dintre municipiul reședință de județ și comunele limitrofe, la care s-au mai adăugat ulterior și alte unități administrativ teritoriale. Cele 12 localități au ca scop comun, printre altele, creșterea calității vieții și îmbunătățirea conectivității rutiere în zona metropolitană Oradea.

Reporter: Andrada Rește
Operator: Ticu Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate