POLO. Încep semifinalele Superligii Naţionale. CSM Digi întâlneşte Sportul Studenţesc

Data actualizării: Data publicării:
sport polo

Superliga Naţională de polo a ajuns la cea mai importantă etapă a campionatului, faza eliminatorie. Ocupantă a locului al doilea la finele sezonului regulat, CSM Digi Oradea va fi gazda primelor două jocuri ale semifinalei cu Sportul Studenţesc.

Duelul va începe în această seară, de la ora 19, în bazinul olimpic „Ioan Alexandrescu". Al doilea meci este programat sâmbătă, de la ora 12.

Confruntarea celor două formaţii se anunţă echilibrată, cel puţin prin prisma celor două victorii înregistrate de fiecare echipă. Oradea vrea să rupă acest echilibru şi în acelaşi timp să ia o opţiune serioasă în privinţa calificării în finală.

În cea de-a doua semifinală, campioana Steaua va întâlni ocupanta locului al patrulea, Dinamo Bucureşti.

Redactor: Nicolae Mihalcea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri