Rivalitate cu iz penal: Un fost primar îl acuză pe actualul edil şef din Ineu de Criş de ilegalităţi

Data publicării:
primari ineu
Apariţia fostului primar Ioan Şanta lângă locuinţa sa l-a iritat la culme pe consilierul Radu Mălan, acuzat că şi-a ridicat casa fără aprobarea autorităţilor locale din Ineu de Criş. 
 
"Domnul a construit această clădire fără aprobarea consiliului local și fără concesionare. De ce s-a întâmplat asta? Motivul e că dânsul e consilier din partea PSD și e consilierul primarului", acuză Ioan Șanta, consilier în comuna Ineu de Criș şi fost primar al comunei.
 
Consilierul acuzat, Radu Mălan, are o explicaţie: "terenul îl am din '93, de când a murit taică-meu. A fost dat de prefect terenul acesta." Mălan este susţinut de actualul primar al comunei Ineu de Criş, Dumitru Togor: "Acel teren este dat pe legea 1 cu drept de folosință mamei acestui consilier Radu Mălan prin faptul că maică-sa a ramas văduvă cu trei copii."
 
Radu Mălan este convins că atacurile fostului edil-şef sunt cauzate de faptul că nu l-a susţinut în campania electorală de anul trecut.
"Acum plange ca nu mai e primar", crede şi mama lui Mălan despre Ioan Şanta. 
 
Acelaşi Ioan Şanta îl mai acuză pe actualul primar, Dumitru Togor că a tăiat ilegal 5 hectare de pădure şi a vândut lemnul ca să își finanțeze campania electorală din anul trecut.
 
 "În afară de ce s-a propus amenajament semnat de mine și Direcția Silvică de tăieri pentru populație și prețurile discutate cu ei nu s-a făcut nimic", s-a apărat Dumitru Togor. 
 
Nemulţumit de răspunsurile actualului primar din Ineu de Criş, Ioan Șanta spune că nu se va lăsa până nu i se va face dreptate. Asta chiar dacă va trebui să apeleze la procurorii DNA ca să îi verifice acuzele. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri