RAPORT DE ȚARĂ. Drama oamenilor din Ocnele Mari

Data publicării:
ocnele

Ocnele Mari - pământ cât vezi cu ochii. Smuls din loc, adesea cu tot cu bucăţi din sufletul celor care, în urmă cu 12 ani, priveau neputincioşi cum viaţa le este înghiţită de craterul tot mai adânc.

Aici erau odată case, grădini şi terenuri. Acum a rămas doar amintirea dezastrului din 2001, când 91 de case au dispărut de pe harta oraşului. Opt dintre ele au fost înghiţite de pământ, în urma prăbuşirii unor caverne de extragere a sării în soluţie.

Gospodăriile care au rămas în picioare aveau să fie dărâmate, iar oamenii, despăgubiţi sau strămutaţi din Câmpul 2 de sonde, închis la sfârşitul lui 2005. Patru ani mai târziu, tragedia se repeta în Câmpul 1, la Ocniţa. Bilanţul: 150 de hectare afectate, 375 de persoane strămutate, alte 150 de gospodării de pe Pârâul Sărat afectate şi 80 de case noi construite pe două amplasamente.

„Specific exploatării de la Ocnele Mari, exploatării prin sonde, este faptul că zona de exploatare s-a dezvoltat în localitate. De fapt, asta este o treabă care apare numai în România, în mod normal exploatarea ar fi trebuit separată de localitate”, a explicat Constantin Melinte, director tehnic al Sucursalei EM Vâlcea.

Sub aceeași amenințare trăiesc azi locuitorii din zona câmpurilor 3 şi 4 de sonde în soluţie, active, pentru care licenţa de exploatare o deţine, până în 2018, Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea din cadrul Societăţii Naţionale a Sării (SNS) Salrom SA Bucureşti.

163 de case din zona câmpurilor 3 şi 4 urmează să dispară şi ele de pe hartă.

Ocnele Mari, satul Lunca, strada Goruniş. În casele care stau să cadă, cu pereţi şi tavane crăpate, cu uşi lăsate, care nu se mai închid, oamenii aşteaptă, cu teamă, să vadă dacă se regăsesc pe lista familiilor care vor fi strămutate. Nouă ani au trecut de la primele crăpături, de când tot aşteaptă să fie strămutaţi. Sunt tot aici.

Dintre cele 18 case care au mai rămas în Valea Mare, 16 încă sunt locuite. Patru dintre ele se pot prăbuşi în orice clipă. Cu trei ani în urmă, satul a fost izolat timp de două săptămâni, după ce o alunecare de teren a distrus singura cale de acces. Şi la Amzuleşti, drumul a fost rupt de o alunecare de teren. Multă vreme, oamenii nu au avut nici apă. Penele de curent, tot mai dese, durează uneori chiar şi câte două zile.

25 de case mai sunt în Amzuleşti, dintre care 21 locuite. Nu pentru mult timp.

Oamenii au renunţat să mai spere că munca de-o viaţă le va fi salvată. S-au resemnat. Ştiu că va veni şi ziua în care vor fi anunţaţi că trebuie să plece fără să privească în urmă... Şi, totuşi, vestea îi va lua prin surprindere.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdeţară.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate